* o femeie din localitatea Tufeşti acuză faptul că proprietatea sa a fost „călcată” de persoane necunoscute, care au spart geamurile casei, apoi au omorât câinele din curte * incidentele s-au petrecut în primele zile ale lunii ianuarie, iar cercetările sunt încă în curs * reclamanta nu locuieşte permanent în casa părintească din Tufeşti, mergând acolo doar periodic, pentru treburi gospodăreşti * ea spune că a ajuns să-i fie frică să mai stea la ţară, acuzând faptul că, înainte de a-i fi spartă casa, a fost bătută şi ameninţată de o vecină în curtea căreia se adună tot felul de indivizi pentru a petrece şi a face grătare
O brăileancă reclamă că, din primele zile ale acestui an, casa pe care o are în localitatea Tufeşti a fost călcată de hoţi în mai multe rânduri, astfel că a ajuns să îi fie teamă să mai stea acolo, mai ales că reclamaţiile făcute la Poliţie au rămas deocamdată fără rezultat. Problemele au început în noaptea de Sfântul Vasile,când pe proprietate au pătruns persoane necunoscute, fiind chemaţi poliţiştii care au demarat cercetări. După câteva zile, câinele de pază aflat în curte a fost găsit mort, femeia spunând că a chemat din nou poliţiştii. Ea a spus că nu stă permanent la casa părintească din Tufeşti, întrucât mai are unele probleme medicale, însă mergea frecvent pentru a face diverse treburi gospodăreşti, alături de fratele său care locuieşte în respectivul imobil.
Reclamanta Corbu Mieluţa a venit la redacţie pentru a ne cere să o ajutăm. ”Pe data de 1 ianuarie 2021 a fost poliţia acolo, nici nu ştiam, o vecină mi-a spus. M-a sunat şi mi-a spus că este poliţia la locuinţa mea, fratele meu fiind acolo. Fratele mi-a spus că i-au fost luate declaraţii de poliţişti. Eu, pe data de 4 ianuarie am ajuns la Tufeşti şi am chemat iar Poliţia. Când am văzut că mi-au spart geamurile, eram terminată, eu am muncit acolo. Nu au furat nimic din interior. Fratele meu locuieşte în spate, nu a văzut când au venit persoanele respective, a găsit apoi geamurile sparte. Pe mine poliţiştii nu m-au pus să mai scriu nimic, au trecut ei în caiet, când au venit pe data de 4 ianuarie, au spus ca ţinem legătura. Eu m-am mutat de vreo 5 ani acolo, însă tot apar probleme. Avem o vecină care are multe rude, unele din anumite grupări, îmi este frică să mai stau în casă. Persoanele care au spart casa nu au fost prinse, dar sigur sunt din localitate, nu ştiu dacă le-a pus cineva să ne spargă nouă casa. Sper să facă poliţiştii ceva cât mai repede, să putem şi noi să trăim liniştiţi în casa din Tufeşti”, a spus supărată femeia.
După ce au fost sparte geamurile casei, a fost ucis câinele de pază
Femeia care a venit să facă reclamaţie la redacţie ne-a povestit despre un alt incident violent produs la locuinţa din Tufeşti. Nu a fost suficient că anumiţi indivizi i-au spart casa, ea găsind la jumătatea lunii ianuarie câinele de pază mort în curte. Au fost chemaţi poliţiştii, în cauză fiind întocmit dosar penal. Sunt anumite suspiciuni în cauză, însă nu s-a stabilit deocamdată cine a ucis animalul care totuşi lătra şi dădea alarma atunci când intrau anumite persoane în curte. Acum însă, paznicul patruped nu mai este.
Reclamanta Mieluţa a spus că are mereu probleme cu o vecină, care chiar a şi lovit-o la un moment dat, însă nu înţelege ce are cu ea. Femeia şi fratele său se gândesc că este posibil care toate aceste incidente din ultimul timp, adică spargerea casei şi uciderea căţelului, să aibă legătură cu anumiţi localnici puşi pe făcut rău. ”Nu ştiu ce vrea vecina asta de la mine, tot am probleme cu ea. De cinci ani eu m-am mutat acolo la casa din Tufeşti, că mai am câte ceva de făcut. La un moment dat, vecina s-a repezit la mine, m-a bătut cu o coadă de mătură, că nu înţelegeam ce se întâmplă cu mine. M-a jignit, cuvinte murdare. S-a luat fratele meu de ea, a întrebat de ce dă în mine, a luat-o la fugă. Îmi este frică să mai stau în casă. În martie - aprilie eu merg acolo, dar deja îmi este frică să mai merg, femeia asta are ceva cu mine, are rude multe, sunt persoane din anumite grupări. Are putere să se manifeste, vin tot felul de maşini şi se adună acolo la grătare. În trecut, noi nu am avut probleme cu vecinii. Au mai fost reclamaţii la Poliţia din Tufeşti, dar nu a făcut nimeni nimic. Noi nu am vrut să trecem peste lege, nu am făcut vreun rău cuiva, şi acum ne-a spart casa, ne-a omorât căţelul, cine ştie ce se mai întâmplă acum. Ne aşteptăm la orice”, a spus femeia.
Legat de animalul găsit mort în curte, am cerut date la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila şi ni s-a transmis că cercetările sunt în curs. Potrivit poliţiştilor, la data de 19 ianuarie 2021, ora 13.00, lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Tufeşti au fost sesizaţi de către un bărbat în vârstă de 51 de ani din localitate (n.r. - fratele reclamantei), cu privire la faptul că o localnică i-ar fi ucis câinele.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, faptă prevăzută de Legea 205/2004 privind protecţia animalelor.
Mai departe, poliţiştii sunt cei care trebuie să stabilească cine a spart geamurile locuinţei din Tufeşti şi cine a ucis câinele din curte.