Lăzăroiu: Bogdan Chirieac e purtătorul de cuvânt al mafiei fondurilor europene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lăzăroiu: Bogdan Chirieac e purtătorul de cuvânt al mafiei fondurilor europene

Lăzăroiu s-a referit, în cadrul unei emisiuni, la punerea în funcţie a fostei şefe a AM POSDRU, Carmel Ionel. "Nu vă imaginaţi ce presiuni au fost pentru concursul respectiv. E o mafie transpartinică a fondurilor europene şi au fost multe presiuni să-şi bage candidaţi, să câştige unul, altul", a susţinut fostul ministru.
El l-a incriminat pe Bogdan Chirieac că ar avea legături cu mafia fondurilor UE.
"În perioada respectivă, am văzut un domn pe care îl văd şi acuma, care spune: Lăzăroiu a numit o incompetentă acolo - domnul Bogdan Chirieac. Şi acum la fel zice. Şi atunci, când l-am văzut, ştiind ce presiuni au fost acolo din partea acestei mafii, mi-am dat seama că, de fapt, Bogdan Chirieac a fost chiar purtătorul de cuvânt al celor care voiau să pună pe altcineva", a afirmat Sebastian Lăzăroiu.
"Sunt interese din toate părţile. Şi din politică, şi din zona sindicală, şi din cea patronală. Toţi au interese acolo. Există o clică de-asta care încearcă să-şi pună oamenii", a spus Lăzăroiu, referindu-se la AM POSDRU.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro