Lăcătuş regretă că Steaua nu a profitat de egalurile obţinute de Unirea Urziceni şi Dinamo | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lăcătuş regretă că Steaua nu a profitat de egalurile obţinute de Unirea Urziceni şi Dinamo

Tehnicianul a refuzat să comenteze dacă pentru meciul cu Politehnica Iaşi va opera schimbări în primul "11", în urma evoluţiei mai puţin reuşite a jucătorilor săi în partida de sub Tâmpa.

Lăcătuş s-a referit la problemele din lotul ehipei pregătite de Cristiano Bergodi, care nu se va putea baza pe Brăneţ, Onuţ, Kalai, Munteanu, Sfârlea şi Miclea în partida contra Stelei: "Indiferent cine va juca la ei sunt sigur că vor veni să-şi dea viaţa în Ghencea".

Antrenorul roş-albaştrilor şi-a exprimat punctul de vedere în legătură cu declaraţia lui Gigi Becali, care după înfrângerea Stelei cu FC Braşov a anunţat că se va implica la echipă, mai precis în motivarea jucătorilor: "În ultima perioadă nu a fost mai mult alături de echipă poate şi pentru că l-au reţinut diverse probleme, dar s-a implicat, fie şi prin plătirea jucătorilor, prin asigurarea tuturor condiţiilor. E şi asta o implicare, nu? Chiar dacă indirectă. Faptul că el vrea să vină acum să stea mai mult timp lângă echipă este normal şi nu poate decât să ne bucure".

Lăcătuş a explicat şi care este cauza pentru care unii jucători stelişti nu dau randamentul scontat: "Probabil, toată atmosfera creată în jurul Stelei cântăreşte şi apasă destul de greu pe umerii unora, iar de aici ei nu se exprimă la un nivel foarte ridicat pentru că practic, probabil le e teamă, se ascund, nu încearcă, nu au reuşite şi atunci sigur, nici jocul nu merge. Trebuie să-şi vadă de jocul lor, să nu se mai gândeasdcă la obiective sau că cineva are ceva cu ei, sau că dacă nu au o evoluţie bună nu mai joacă la Steaua".

Tehnicianul grupării din Ghencea a vorbit şi despre nivelul de pregătire al unor jucători care au suferit accidentări în trecut: "Pleşan de-abia din această săptămână intră în program de antrenament cu echipa. Andrei Ionescu a intrat în acest program de 10 zile, dar deocamdată nu este la un nivel foarte ridicat din punct de vedere fizic. Când voi considera că Pedriel este pregătit să evolueze atunci îl voi folosi. Lumea nu ştie că el a fost operat, că nu e în ritm".

În încheiere, Lăcătuş a vorbit şi despre clasarea Stelei pe locul 6 în ierarhia Ligii I: "Păi, ce? S-a terminat campionatul? Pentru noi nu s-a terminat campionatul, mai sunt 15 etape de jucat, la final vom trage linie şi vom vedea dacă este cazul să ne fie ruşine de locul ocupat în clasament sau nu".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro