În document, Kovesi aminteşte că sesizarea Parchetului adresată anterior Parlamentului pe acelaşi dosar a fost respinsă de Camera Deputaţilor în şedinţa din 13 august 2008, "întrucât nu a fost întrunită majoritatea voturilor cerută de art.155, alin 3, din Regulamentul Camerei Deputaţilor pentru adoptarea cererii de începere a urmăririi penale, aşa cum rezultă din procesul verbal referitor la rezultatul votului exprimat".
"Prin decizia din 01.10.2008 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că prevederile art. 155 alin 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt neconstituţionale. Întrucât constatarea neconstituţionalităţii normelor pe baza cărora a fost îndeplinită o procedură impune refacerea acesteia, în considerarea dispoziţiilor art 147 alin 4 din Constituţia României, ca efect al deciziei menţionate, este necesar ca procedura parlamentară să fie reluată, iar Camera Deputaţilor să se pronunţe din nou asupra solicitării Parchetului de pe lângă ÎCCJ", argumentează Procurorul general solicitarea de reanalizare a dosarului.
"Acest principiu a fost afirmat în mod constant de către ÎCCJ, care a arătat că "actele efectuate în temeiul unor texte normative declarate neconstituţionale sunt lipsite de efecte juridice", iar "deciziile Curţii Constituţionale au efect obligatoriu în cauzele aflate în curs de soluţionare", stabilind că este necesară restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale ca efect al declarării neconstituţionalităţii dispoziţiilor procedurale în baza cărora a fost efectuată. Aplicarea aceluiaşi raţionament în prezenta cauză impune reluarea procedurii desfăşurate în faţa Camerei Deputaţilor, astfel încât noua hotărâre să se pronunţe pe baza unor norme procedurale puse în acord cu dispoziţiile constituţionale" se mai arată în scrisoare.
În plus, Kovesi aminteşte de alte două dosare ce-l vizează pe Adrian Năstase şi pentru care Camera Deptutaţilor a votat începerea urmăririi penale, susţinând că există o strânsă legătură între acestea şi dosarul pentru care cere reluarea votului, ceea ce impune ca "cercetările să vizeze toate faptele cu care au fost sesizate organele de urmăririe penală". "Prin Hotărârea din 4 martie 2009, Camera Deputaţilor a cerut începerea urmăririi penale împotriva lui Adrian Năstase pentru faptele care fac obiectul dosarelor 68/P/2008 şi 227/P/2006 ale DNA. Între faptele pentru care solicităm reluarea procedurii şi faptele pentru care s-a cerut începerea urmăririi penale există o strânsă legătură deoarece au fost săvârşite de aceleaşi persoane, în aceeaşi perioadă, cu privire la acelaşi imobil, în acelaşi scop. Din acest motiv, aflarea adevărului ca scop al procesului penal impune ca cercetările să vizeze toate faptele cu care au fost sesizate organele de urmăririe penală, care pot constitui acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni în formă continuată, săvârşită în baza unei rezoluţii unice.Unitatea legală de infracţiune presupune aplicarea aceluiaşi tratament juridic pentru toate actele materiale care o compun şi înlătură posibilitatea ca pentru unele din aceste acte să fie aplicabilă o cauză ce împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, iar pentru celelalte procedurile judiciare să fie în curs de desfăşurare" se arată în document.
Potrivit solicitării Procurorului general, se cere începerea urmăririi penale a deputatului Adrian Năstase pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă şi participaţie improprie la fals material în înscrisuri sub semnătură privată.