"Am suspendat emiterea de permise oficialilor din Belgrad care vor să viziteze Kosovo", a spus purtătorul de cuvânt Memli Krasniqi. El a precizat că oficialii sârbi vor putea veni în vizite private, atât timp cât nu fac declaraţii politice.
Kosovo şi-a declarat independenţa de Serbia în 2008, dar Belgradul a spus că nu-i va recunoaşte niciodată independenţa. Oficialii sârbi fac frecvent vizite în nordul Kosovo, unde locuiesc numeroşi sârbi.
"Orice persoană din Serbia, indiferent de rangul politic, care va intra în Kosovo într-o capacitate oficială, va fi arestată şi expulzată, dacă va fi prinsă de poliţie", a spus sursa.
Ministrul de Interne Bajram Rexhepi a spus că guvernul a decis să ia această măsură pentru că oficialii sârbi "şi-au folosit vizitele în alte scopuri".