Mergi la conţinutul principal

Kone afirmă că nu s-a prezentat la programul echipei din cauza unor probleme cu impresarii


Mijlocaşul ivorian Djakaridja Kone a fost pus pe lista de transferuri de conducerea lui Dinamo şi trimis la echipa secundă a clubului după ce nu s-a prezentat la vizita medicală şi nici la plecarea pentru cantonamentul de la Poiana Braşov. Fapta lui Kone vine la puţin timp după ce conducerea a anunţat că nu va mai tolera indisciplina şi va lua măsuri drastice împotriva celor care nu respectă regulamentul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro