"Negocierile sint tensionate, rezultatul acestora va ramine necunoscut pina in ultimul moment (...) Dar sper ca va exista un rezultat substantial in ceea ce priveste problema dezvoltarii, a securitatii, a drepturilor omului si a reformelor institutionale", a declarat Kofi Annan intr-un interviu acordat cotidianului rus Kommersant.
"Cred ca popoarele nu ne inteleg daca dupa toate propunerile de reforma si dupa prezentarea unui set intreg de documente elaborate minutios, nu va fi luata nici o decizie", a adaugat Annan.
Secretarul ONU a subliniat, de asemenea, ca rezultatele anchetei in dosarul "petrol contra hrana" i-au provocat un sentiment de "rusine profunda atit personal cit si la adresa membrilor din Consiliul de Securitate".
"Acum, cind stim adevarul, sper ca vom putea realiza reforme serioase, capabile sa garanteze faptul ca astfel de greseli nu se vor repeta", a adaugat oficialul.
"Numeroasele recomandari din raportul Volcker si propunerile de reforma prezentate de Adunarea generala ne dau posibilitatea de a corecta aceste erori", a comentat Annan.