Echipa brăileană, pe care unii o evaluau după meciul cu Rapid II ca fiind o formaţie de Liga a II-a, nu mai este în stare să învingă pe nimeni. După ce mai marii urbei l-au gonit pe Mihai Ciobanu, CF Brăila nu mai joacă nimic, iar acest lucru este demonstrat de faptul că în ultimele două partide brăilenii au încasat 7 goluri şi au marcat o singură dată, asta în condiţiile în care, ca adversare, a avut grupări care se luptă pentru evitarea retrogradării.
Vineri, pe Municipal, echipa lui Vasile Darie a fost un monument al neputinţei şi s-a făcut de râs în faţa unei formaţii modeste din Galaţi, însă nu doar jucătorii s-au făcut de râs, ci toţi aceia care se ocupă de destinele ei, cei care au dat declaraţii pompoase, dar nu au nicio tangenţă cu fotbalul.
Practic, dezastrul de la Brăila a început în minutul 12, când Roman a marcat pentru Politehnica, după o pasă inspirată a lui Ion Cristian. Francis Agbleta a înscris pentru 0-2, pentru ca în ultimele şapte minute Oprea şi Velicu să tranşeze definitiv partida în favoarea gălăţenilor, la capătul unei reprize în care gazdele au şutat o singură dată pe spaţiul porţii lui Stoica.
Gălăţenii au redus turaţia şi repriza a doua s-a încheiat la egalitate
Velicu i-a încercat vigilenţa lui Botaş în chiar primul minut al reprizei a doua, după care mai bine de 20 de minute, jocul s-a derulat mai mult la mijlocul terenului fără nicio fază demnă de consemnat.
Abia în minutul 74 gazdele au reuşit să înscrie golul de onoare prin Pânzaru, după un corner executat de Chipciu şi o gafă a portarului gălăţean.
Brăilenii au mai avut o încercare timidă de a periclita poarta adversă, numai că mingea şutată de Lupu (min. 75) nu i-a dat emoţii lui Stoica.
Scorul final, 1-5, a fost stabilit de Chiriac în minutul 85. Jucătorul Politehnicii a intrat în careul gazdelor şi, de la zece metri a şutat fără speranţe pentru Botaş.
În urma acestui eşec neaşteptat, CF Brăila a trecut pe locul al nouălea, făcând astfel rocadă în clasament cu adversara sa de vineri.
CF Brăila: Botaş - Bosoi, Olenic, Stănciulescu, Necoară - Drăguş, Pânzaru, Chipciu, Iosofache (min. 63: Bălan) - Lupu (min. 77: Merloi), Rotaru.
Rezultatele înregistrate în etapa a 30-a:
Farul II Constanţa - CS Ovidiu 0-3
Rapid II Bucureşti - CS Eforie 1-0
Inter-Gaz Bucureşti - Dunărea Călăraşi 0-3
Săgeata Stejaru - Unirea Slobozia 0-1
CSM Medgidia - Steaua II Bucureşti 1-2
Portul Constanţa - Rocar ANEFS Bucureşti amânat
CF Brăila - Politehnica Galaţi 1-5
Callatis Mangalia - Viitorul Însurăţei 3-2
Dunărea Călăraşi a stat.