Președintele Klaus Iohannis, va avea marți, de la ora 14:00, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri pe tema măsurilor de relansare economică, anunță Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă.
Discuția președintelui cu oamenii de afaceri vine în contextul în care autoritățile pregătesc o primă relaxare a măsurilor începând cu data de 15 mai. Totodată, din 15 mai președintele nu va prelungi starea de urgență, iar o parte importantă dintre măsurile adoptate de Guvern pentru mediul de afaceri sunt limitate la perioada stării de urgență.
Premierul Ludovic Orban a anunțat luni seara că una dintre măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru repornirea economiei prevede înființarea unui fond de investiții. Alte măsuri vizează garantarea creditelor pentru companiile mari sau sprijinirea companiilor să se relocheze în România.
„Pot să vă spun că față de previziunile unor analiști privitor la căderea economică, lucrurile stau mai bine decât ne așteptam. Ne-am uitat la încasările la bugetul de stat și cel de sănătate. Scăderile sunt mai mici decât previziunile care au fost făcute. Acest lucru se datorează și măsurilor economice pe care le-am adoptat”, a spus Orban.