* o partidă între două echipe cu jucători născuți în anul 2012 * Sebastian Lazăr cu 4 goluri și Răzvan Giurgiu cu o “dublă” au fost principalii marcatori
Sâmbăta trecută, fotbaliștii clubului Kinder Brăila născuți în anul 2012 și mai mici au disputat un joc amical la Galați în compania echipei Real Galați. A fost o partidă cu multe ocazii de o parte și de alta dar și cu multe goluri.
Kinder, pregătită de profesorul Cristi Ichim, s-a impus în final cu 8-5. Golgeterul formației brăilene a fost Sebastian Lazăr cu 4 reușite, acesta fiind secondat de Răzvan Giurgiu care a realizat o “dublă”. Celelalte două goluri ale echipei pregătire de Cristi Ichim au fost înscrise de Matei Grozea și Vlăduț Popa.
“Ca să poată progresa în plan valoric jucătorii au nevoie de multe partide amicale cu diverși adversari. Sunt mulțumit de evoluția tuturor copiilor din lotul nostru”, a declarat antrenorul de la Kinder.
Lotul de jucători al echipei Kinder Brăila: Luca Gavrilă, Matei Grozea, Teodor Drăgan, Paul Budaș, Robert Stoica, Ștefan Chivu, Răzvan Giurgiu, Andrei Simion, Sebastian Lazăr, Vlăduț Popa.