Mergi la conţinutul principal

Kim Jong-un, bărbatul misterios care va conduce Coreea de Nord

Coreea de Nord a spus întâi că acesta s-a născut în 1983, apoi a spus că este vorba despre 1982. El a urmat o şcoală privată din Elveţia, sub acoperirea de fiu al unui şofer din corpul diplomatic, şi vorbeşte fluent limba engleză, franceză şi germană, după cum spun foştii săi colegi. Existau foarte puţine fotografii cu el, până când, în urmă cu câteva luni, a apărut ca probabilul succesor al tatălui său.
La 30 septembrie, Kim Jong-un a apărut într-un grup fotografiat în Phenian, alături de tatăl său. A primit titlul de "tovarăş strălucit" de la presa nord-coreeană, care îl numeşte pe Kim Jong-il "conducătorul iubit".
Kim Jong-un a devenit general la 27 septembrie, pregătindu-se astfel succesiunea, cu toate că nu are experienţă militară.
În octombrie a participat la celebrarea a 65 de ani de existenţă a Partidului Muncitorilor, într-o aparentă confirmare a viitorului său rol de conducător. A fost numit vicepreşedinte al comisiei centrale militare. De asemenea, a apărut alături de tatăl său la evenimentele transmise de televiziunea naţională, fiind văzut pentru prima dată de către nord-coreeni.
Probabil va prelua oficial conducerea după moartea tatălui său, posibil după ce conducerea interimară va fi asigurată de altcineva, până când el va căpăta experienţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro