Ke$ha îşi acuză producătorul de agresiune sexuală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ke$ha îşi acuză producătorul de agresiune sexuală

Vedeta pop americană Ke$ha a depus o plângere împotriva fostului său producător, Dr Luke, pe care îl acuză de agresiune sexuală şi hărţuire morală, dar muzicianul neagă şi o acuză, la rândul său, de defăimare şi reziliere abuzivă a contractului, informează AFP, citat de mediafax.ro.
Ke$ha, în vârstă de 27 de ani, îl acuză pe producătorul său, în vârstă de 41 de ani, cunoscut drept Dr Luke, pe numele său real Lukasz Sebastian Gottwald, că ar fi "forţat-o să ia droguri şi să bea alcool pentru a abuza sexual de ea", potrivit plângerii depuse la un tribunal din Los Angeles şi citate de AFP.
Kesha Rose Sebert, cunoscută sub numele de scenă Ke$ha, nominalizată de patru ori la premiile MTV şi care a vândut 57 de milioane de discuri la nivel mondial, susţine că într-o dimineaţă s-a trezit "dezbrăcată şi cu o stare de greaţă", în patul lui Dr Luke, "fără să îşi amintească modul în care ajuns acolo", după ce producătorul ar fi forţat-o să ia pastile.
Cântăreaţa spune că a sunat-o pe mama sa pentru a-i spune că a fost violată şi şi-a dat seama imediat că pilulele pe care le luase erau un drog cunoscut drept "GHB" (acid 4-hiroxiutanoic, n.r.), o substanţă psihotropă denumită des drept un "drog al violului".

Ameninţări directe

După această presupusă agresiune, Dr Luke i-ar fi cerut să nu vorbească niciodată despre acest lucru cu nimeni, sub ameninţarea distrugerii carierei şi "ameninţând-o fizic pe ea şi pe familia acesteia".
Potrivit plângerii redactate de avocatul Mark Geragos, celebru pentru apărarea lui Michael Jackson şi a lui Chris Brown, într-un alt moment, Dr Luke ar fi forţat-o pe vedeta americană să se drogheze înainte să urce în avion şi a hărţuit-o fizic pe durata zborului.
Ke$ha afirmă că Dr Luke şi-a câştigat renumele "vânzând droguri în cei zece ani cât a fost chitarist în cadrul emisiunii TV «Saturday Night Live»", înainte de a deveni producător şi compozitor pentru unele dintre cele mai mari vedete pop americane, precum Katy Perry, Rihanna, Pink, Kelly Clarkson şi Britney Spears.
Cântăreaţa, devenită cunoscută odată cu lansarea hitului "Tik Tok" în 2009, afirmă că producătorul a denigrat-o continuu "pentru a o face să îşi piardă stima de sine şi pentru a o controla".
"Dr Luke a folosit constant insulte de tipul: «nu eşti aşa de frumoasă, nici prea talentată, ai doar şansa de a mă avea pe mine», «ai o voce urâtă» şi îi spunea că este «grasă cât un frigider»".
Vedeta spune că după zece ani de hărţuire a ajuns la spital, de urgenţă, şi că a început un tratament de dezintoxicare în Illinois, nordul Statelor Unite, pentru "a-şi salva viaţa", în condiţiile în care suferea de bulimie.
Ke$ha cere despăgubiri şi rezilierea contractului de înregistrări muzicale, care este încă în vigoare.

Versiunea acuzatului

Dr Luke, nominalizat de patru ori la premiile Grammy, inclusiv în 2014 pentru piesa "Roar" cântată de Katty Perry, are o altă versiune a faptelor.
Producătorul a depus o plângere la un tribunal din statul american New York, în care o acuză pe cântăreaţă, pe mama acesteia şi pe noii manageri ai companiei Vector de defăimare şi reziliere abuzivă a contractului.
"Ke$ha a încălcat contractul cu Gottwald Recording", una dintre companiile lui Dr Luke, şi a "refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale de a furniza înregistrări lui Gottwald sau de a-i permite acestuia să îşi exercite meseria", potrivit textului plângerii.
Bărbatul o acuză pe artistă şi pe mama acesteia, printre altele, că a lansat în spaţiul public "declaraţii false" despre el, cu intenţia de a-l denigra, şi le cere celor două despăgubiri.
Într-un comuinicat remis presei americane, avocata lui Dr Luke, Christine Lepera afirmă că artista "participă la o campanie de declaraţii false şi jignitoare" la adresa clientului său, în condiţiile în care pe reţelele de socializare online circulă printre fanii cântăreţei comentarii cu eticheta (hashtag, n.r) "FreeKe$haLuke" ("Luke, elibereaz-o pe Ke$ha", n.r).
Ke$ha a atras atenţia industriei muzicale după ce a colaborat cu rapperul Flo Rida la single-ul "Right Round", care a debutat pe prima poziţie în topul Billboard Hot 100. În 2010, aceasta şi-a lansat primul album de studio, intitulat "Animal", care a inclus single-ul de mare succes "Tik Tok", iar în 2011 a lansat cel de-al doilea album, "Warrior", care a inclus piesa "Die Young".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro