Cunoscutul jurnalist al Anima News din Tel Aviv- Israel, Nando Mario Varga (foto), se întoarce acasă, după zeci de ani, într-o "înfiorătoare călătorie"- cum el însuşi spunea, pentru a se ocupa de toate cele creştineşti pentru mama sa de 82 de ani, găsită fără suflare în casă, în urmă cu câteva zile, alături de soţul ei. Aşa cum relatam şi în ediţia noastră de luni, Atena şi Vasile Andrei au fost găsiţi decedaţi în ziua de Sfânta Maria, în apartamentul lor din blocul 34, cartier Obor. Vecinii - care nu-i mai văzuseră de două zile - au dat alarma, iar pompierii au intrat pe fereastra deschisă, de la etajul doi şi au făcut descoperirea: el - decedat în baie, cu lumina aprinsă, ea - în dormitor, pe patul de care era ţintuită de ceva vreme din cauza unui accident cerebral vascular. "Au murit împreună!", se tânguiau vecinii, care au şi chemat serviciile de urgenţă la faţa locului. Aceiaşi vecini l-au anunţat şi pe fiul femeii, respectiv jurnalistul Nando Mario Varga.
"Rugaţi-vă pentru sufletul părinţilor mei!"
După o zi încărcată, în care prietenii şi cunoscuţii îi urau lui Nando Mario Varga "La mulţi ani!" de Sfânta Maria şi pentru ziua de naştere, spre orele amiezii, jurnalistul face un anunţ şoc pe Facebook: "DRAGI PRIETENI! În general nu-mi fac publice sentimentele sau evenimentele mai mult sau mai puţin importante din viaţa mea. Dar după ce aţi fost alături de mine cu ocazia zilei de naştere, am înţeles valoarea neasemuită a acestei calde prietenii virtuale. De aceea, consider că trebuie să vă spun, în puţine cuvinte, despre marea dramă care m-a lovit cu câteva ore în urmă. Un telefon din Brăila, oraşul meu natal, m-a anunţat că au fost descoperite în apartamentul familiei corpurile neînsufleţite ale părinţilor mei. După primele constatări se pare că mama a decedat prima, fiind foarte bolnavă, iar tata, de durere, a făcut un atac de cord. Mâine plec împreună cu fiul meu în România. Cea mai înfiorătoare călătorie pe care mi-am putut-o imagina vreodată. Mă scuzaţi, dar nu mai pot continua. Vă iubesc, prieteni! Rugaţi-vă pentru sufletul părinţilor mei! Dumnezeu să-i odihnească!".
Chiar şi de la distanţă, Nando Varga a reuşit să rezolve o parte dintre cele trebuincioase în asemenea situaţii, a avut grijă ca înmormântarea să aibă loc în Cimitirul "Sf. Constantin", fapt rezultat tot dintr-un mesaj postat pe Facebook, în ziua de luni.
Două decese, aceeaşi cauză
Până ieri, la închiderea ediţiei, trupurile soţilor Andrei nu fuseseră ridicate de la Serviciul de Medicină Legală. Se pare că familia nu intenţionează să-i depună pe cei doi la nicio capelă, tocmai fiindcă au zăcut prea mult în casă, iar trupurile lor, chiar şi formolizate, emană un miros greu. Cert este că în urma efectuării necropsiei, a rezultat că întâi ar fi decedat bărbatul (nu mama jurnalistului, aşa cum scria el pe reţeaua de socializare - n.r), care a făcut infarct, iar apoi ea, Atena, de spaimă că nu-l mai aude în casă. Realizând probabil că lui i s-a întâmplat ceva grav, inima ei a cedat şi a murit câteva ore mai târziu. Femeia era imobilizată la pat, iar bărbatul se ocupa de toate treburile gospodăreşti şi o şi îngrijea.
"El făcea cumpărăturile, dar l-am întâlnit în urmă cu câteva zile şi nu m-a mai cunoscut. M-am mirat! Ea era bolnavă şi nu mai ieşea din casă", ne-a spus una dintre locatarele blocului 34, din cartierul Obor.
Ambele decese au avut drept cauză infarctul miocardic, ne-au precizat surse din Medicina Legală. Zeci de persoane i-au transmis ziaristului din Israel "condoleanţe" şi l-au încurajat pentru a putea depăşi acest moment tragic din viaţa sa.