Într-o înregistrare video postată pe Internet, SI arată un bărbat mascat şi îmbrăcat în negru care taie, se pare, gâtul jurnalistului.
James Foley a fost răpit în Siria în noiembrie 2012 de către bărbaţi înarmaţi. După difuzarea înregistrării video, familia sa a postat un mesaj în care a cerut timp "pentru a găsi răspunsuri".
Foley, care la 40 de ani era un jurnalist experimentat, a acoperit conflictul din Libia, după care s-a dus în Siria, unde a transmis pentru Global Post, AFP şi alte instituţii de presă protestele faţă de regimul lui Bashar al-Assad.
Înregistrarea video de mai puţin de cinci minute, care se intitulează "Mesaj către America", a fost filmată într-o zonă deşertică. Bărbatul mascat care l-a executat, se pare, pe jurnalist s-a exprimat în limba engleză cu accent britanic.
Casa Albă s-a declarat "îngrozită" de presupusa decapitare a jurnalistului american, subliniind că serviciile sale de informaţii încearcă să verifice autenticitatea înregistrării video postate pe Internet de jihadişti, relatează AFP.
" Dacă este autentică, noi suntem îngroziţi de moartea brutală a unui jurnalist american nevinovat", a anunţat Caitlin Hayden, purtătoare de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională, citată într-un comunicat.