Ioan Pintea este preot la Chintelnic, Bistrita-Nasaud. Poet si eseist, a publicat pina acum patru volume de poezie, patru carti de eseuri si dialoguri si a ingrijit mai multe editii N. Steinhardt. De asemenea, editeaza revista "Miscarea literara".
Insemnarile din Jurnalul discontinuu cu N. Steinhardt reprezinta o cronica spirituala, in care multiplele personaje sunt reliefate in oglinda a doua istorii: una sacra si alta mireana. Evident, personajul central este N. Steinhardt, "mentorul" lui Ioan Pintea. Monahul de la Rohia este ipostaziat in diferite contexte: ava, intelept, temator de frig, dar rezistent la prigoniri, "neframintat de dubii".
Depozitar de marturii si fapte revelatorii, Ioan Pintea este si legatarul testamentar al lui N. Steinhardt si nu s-ar putea spune ca Monahul nu a ales bine. Dupa preluarea arhivei scripturistice (corespondenta, manuscrise inedite, etc.), ucenicul gestioneaza si administreaza frumos posteritatea lui N. Steinhardt, prin editari si evocari, prin atitudini justitiare. Cum un mare maestru are parte de un mare ucenic, scrierile lui Ioan Pintea atesta aceasta situatie. Despre el, Monahul de la Rohia afirmase: "E slobod, e sanatos, e indraznet”.
Jurnalul discontinuu are si protagonisti mireni, confrati din generatii diferite, ceea ce defineste o buna mixtura de literatura si Pateric, aflate intr-o comunicare fluida. Ioan Pintea marturiseste ca simte mereu nevoia sa-l citeasca pe Cioran cu alti ochi. Cu care ochi? Cu ochii lui Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihailescu, Ion Vartic, Livius Ciocarlie. "Cartile lor nu sunt pur si simplu carti, ci carti de vizita care-mi permit sa urc in mansarda din Rue de l’Odeon. Aici, ca un popa din Ardeal ce sunt, stau de vorba cu Cioran, fiul popii din Rasinari, despre Dumnezeu. Si, ca la Scriptura, cind cobor, cobor precum vamesul. Mai indreptat si mai limpezit decit fariseul”. Il citeste, de asemenea, cu inima la gura, pe Aleksandr Soljenitin, mai ales "O zi din viata lui Ivan Denisovici", "Chestiunea rusa la sfarsit de secol XX", "Rusia sub avalansa".
Si, in final, o intrebare pe care si-o pune Ioan Pintea si la care tot el raspunde prin gura lui Andreï Makine: "De ce mi-au placut si imi plac mereu scriitorii ( filozofii, ginditorii ) retrasi, iesiti din aglomeratie, singuratici, vizitati doar de citiva prieteni si de foarte putini ucenici? De ce ii iubesc atit de mult si din acest motiv pe Pascal, Bernanos, Heiddeger, Thibon, Noica, Soljenitin, Steinhardt...?... Probabil are dreptate Andrei Makine, cand spune: "existenta proprie scriitorului este existenta marginala"
Insemnarile din Jurnalul discontinuu cu N. Steinhardt reprezinta o cronica spirituala, in care multiplele personaje sunt reliefate in oglinda a doua istorii: una sacra si alta mireana. Evident, personajul central este N. Steinhardt, "mentorul" lui Ioan Pintea. Monahul de la Rohia este ipostaziat in diferite contexte: ava, intelept, temator de frig, dar rezistent la prigoniri, "neframintat de dubii".
Depozitar de marturii si fapte revelatorii, Ioan Pintea este si legatarul testamentar al lui N. Steinhardt si nu s-ar putea spune ca Monahul nu a ales bine. Dupa preluarea arhivei scripturistice (corespondenta, manuscrise inedite, etc.), ucenicul gestioneaza si administreaza frumos posteritatea lui N. Steinhardt, prin editari si evocari, prin atitudini justitiare. Cum un mare maestru are parte de un mare ucenic, scrierile lui Ioan Pintea atesta aceasta situatie. Despre el, Monahul de la Rohia afirmase: "E slobod, e sanatos, e indraznet”.
Jurnalul discontinuu are si protagonisti mireni, confrati din generatii diferite, ceea ce defineste o buna mixtura de literatura si Pateric, aflate intr-o comunicare fluida. Ioan Pintea marturiseste ca simte mereu nevoia sa-l citeasca pe Cioran cu alti ochi. Cu care ochi? Cu ochii lui Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihailescu, Ion Vartic, Livius Ciocarlie. "Cartile lor nu sunt pur si simplu carti, ci carti de vizita care-mi permit sa urc in mansarda din Rue de l’Odeon. Aici, ca un popa din Ardeal ce sunt, stau de vorba cu Cioran, fiul popii din Rasinari, despre Dumnezeu. Si, ca la Scriptura, cind cobor, cobor precum vamesul. Mai indreptat si mai limpezit decit fariseul”. Il citeste, de asemenea, cu inima la gura, pe Aleksandr Soljenitin, mai ales "O zi din viata lui Ivan Denisovici", "Chestiunea rusa la sfarsit de secol XX", "Rusia sub avalansa".
Si, in final, o intrebare pe care si-o pune Ioan Pintea si la care tot el raspunde prin gura lui Andreï Makine: "De ce mi-au placut si imi plac mereu scriitorii ( filozofii, ginditorii ) retrasi, iesiti din aglomeratie, singuratici, vizitati doar de citiva prieteni si de foarte putini ucenici? De ce ii iubesc atit de mult si din acest motiv pe Pascal, Bernanos, Heiddeger, Thibon, Noica, Soljenitin, Steinhardt...?... Probabil are dreptate Andrei Makine, cand spune: "existenta proprie scriitorului este existenta marginala"
