Junioarele V de la LPS Brăila s-au calificat la turneul semifinal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Junioarele V de la LPS Brăila s-au calificat la turneul semifinal

Înfiinţată de puţin timp, echipa de handbal junioare V de la LPS Brăila, pregătită de profesorul Viorel Alexandru, s-a calificat la turneul semifinal al Campionatului Naţional. La faza de zonă, care a avut loc la Tulcea, au participat opt echipe, iar primele patru au obţinut biletele pentru penultimul act al competiţiei. În primul meci, LPS Brăila a pierdut cu 18-7 partida cu United Galaţi, o formaţie care a obţinut rezultate bune şi la competiţiile oficiale de minihandbal. În cel de-al doilea joc, brăilencele au învins-o pe CSS Tulcea, organizatoarea turneului cu 15-6, Surdu cu 5 goluri şi Boboc cu 4 goluri, fiind principalele marcatoare ale echipei pregătite de Viorel Alexandru. În cel de-al treilea meci, LPS Brăila, pentru care Stroie a înscris de patru ori, iar Boboc de trei ori, a trecut la scor, 15-5 de CSS Perla Murfatlar şi şi-a asigurat participarea în semifinalele competiţiei. Marţi după-amiază, în ultimul meci, cel pentru locurile 3-4, LPS Brăila a condus cu 6-5 la pauză, dar a pierdut cu 18-13 partida cu CSS Galaţi, însă, obiectivul echipei era deja realizat. Principala marcatoare a formaţiei brăilene din acest ultim meci a fost Claudia Stroie cu 5 reuşite. "Ţinând cont de faptul că a fost prima competiţie oficială a acestor fete rezultatele sunt foarte bune. Consider că se formează o nouă generaţie de jucătoare valoroase la LPS Brăila. Acum ne vom pregăti pentru turneul semifinal, care va avea loc într-o localitate din zona Moldovei şi la care vor participa primele patru
echipe calificate la cele două turnee zonale. Eu sper să facem o figură frumoasă şi în penultimul act al  competiţiei", a declarat profesorul Viorel Alexandru.

Lotul echipei brăilene a cuprins următoarele jucătoare: portari - Nicoleta Petre, Daria Ene, jucătoare de câmp - Melania Marin, Mădălina Mănăilă, Sara Hodiş, Claudia Stroie, Laura Surdu, Andreea Surdu, Adelina Iordache,  Mădălina Toma, Alice Lemnaru, Melisa Ologu, Andreea Boboc, toate născute în 2003, Anca Popescu şi Maria Nistor, născute în 2004 şi Cătălina Maria Alexandru, mezina echipei, jucătoare născută în 2005.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro