• este bilanţul poliţiştilor de la Rutieră, care vineri şi sâmbătă au dat 130 de amenzi contravenţionale şi au ridicat 8 permise de conducere
Amenzi de jumătate de miliard de lei vechi pentru şoferii certaţi cu legea.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în zilele de 4 şi 5 noiembrie 2016, vineri şi sâmbătă, poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier “au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave”.
În acest context, în cele două zile de acţiuni, poliţiştii au constatat nu mai puţin de 130 de contravenţii rutiere, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 50.000 de lei. De asemenea, oamenii legii au ridicat, în vederea suspendării, opt permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare a maşinii. Acţiunile continuă şi în zilele următoare.