• încă junioară III, brăileanca a cucerit argintul la naţionalele rezervate juniorilor I • CSM Brăila a avut patru sportivi la competiţia de la Poiana Braşov
Patru sportivi de la secţia de judo de la CSM Brăila au participat la Poiana Braşov, la Campionatul Naţional de judo rezervat sportivilor U21 şi, cu toate că niciunul dintre ei nu se încadrează în această categorie de vârstă, toţii fiind mai mici, rezultatele au fost bune. Maria Naidin, sportivă încă junioară III, adică se încadrează la U16, a devenit vicecampioană naţională la categoria 44 kg. Brăileanca antrenată de Carmen Constantin a avut de disputat trei meciuri, a câştigat două dintre ele şi a intrat în posesia medaliei de argint. Campion naţional în luna februarie a acestui an de juniori II, Paul Scurtu nu a mai putut concura la categoria lui, 66 kg, ci la una superioară, 73 kg, şi a fost învins încă din primul meci. Andreea Marinescu s-a luptat pentru medalia de bronz, însă nu a reuşit să câştige acel meci şi s-a clasat pe locul al 5-lea, pentru că la judo nu se acordă locul al 4-lea.
Începător, Bogdan Stanciu, junior III, a pierdut greu în faţa unui adversar născut în 2000, cu o mare experienţă competiţională.
“Noi nu ne-am propus obiective îndrăzneţe pentru că toţi sportivii cu care am participat sunt mai mici ca vârstă. Dar am cucerit un argint iar din punctul meu de vedere putea fi mult mai bine, pentru că şi Andreea Marinescu trebuia să obţină medalia de bronz. O mică neatenţie a făcut ca ea să nu urce pe podium. Paul Scurtu nu a mai putut să facă categoria la care a devenit campion naţional în februarie şi pe undeva cred că a fost un duş rece pentru el. Numai cuvinte de laudă pentru Stanciu. El, deşi începător, s-a descurcat mai mult decât onorabil în faţa unui adversar mult mai mare ca vârstă. Acum ne pregătim pentru următoarea competiţie, Campionatul Naţional de judo U16 care va avea loc la mijlocul lunii viitoare”, ne-a declarat antrenoarea Carmen Constantin.