Judecati pentru omor prin cruzime | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Judecati pentru omor prin cruzime

"Omorul deosebit de grav in circumstanta agravanta (prin cruzime)" reprezinta cea mai infioratoare fapta penala savirsita de o persoana impotriva altei persoane, drept pentru care e pedepsit de Codul Penal cu 25 de ani de inchisoare sau detentie pe viata. Trei indivizi fara ocupatie, "baieti de cartier" - impatimiti ai alcoolului -, vor fi judecati pentru omor deosebit de grav, riscind maximum de pedeapsa. Alexandru Petre, zis "Sandu", 25 de ani, Florin Laurentiu Costilov, zis "Lipa", 23 de ani si recidivistul Gheorghe Tesileanu, zis "Pacalici", de 36 de ani, l-au atacat si l-au ucis in bataie pe un vecin de cartier, chiar in scara blocului in care locuia. Nu a existat un mobil al crimei. Victima indraznise doar sa le spuna agresorilor sa nu mai consume alcool in scara blocului.
Drama s-a petrecut in scara 2 a blocului 24 de pe strada Dudului (Vidin). In jurul orei 18.00, precizeaza procurorul criminalist Mircea Ionescu, Ionel Todor, de 47 de ani, se intorcea de la o ruda, cind a dat cu ochii de inculpatul Alexandru Petre. Respectivul, care era insotit de un ciine boxer, consuma alcool si fuma in scara blocului, impreuna cu alti indivizi. Todor i-a spus lui "Sandu" sa-si ia ciinele si sticla cu vin si sa se duca in scara 4, unde locuieste. "Acesta a reactionat violent, aplicindu-i victimei multiple lovituri cu pumnii si cu picioarele. In conflict, au intervenit si inculpatii Laurentiu Costilov, zis si Gheorghe Tesileanu, zis , baieti din cartier si amici cu Alexandru Petre. Cei trei, aflati sub influenta alcoolului, au continuat agresiunea, lovind victima cu pumnii si cu picioarele, in mod haotic, pina au doborit-o pe pavajul betonat din casa scarii 2", precizeaza anchetatorii. Criminalii au urcat apoi la etajul II, de unde au cumparat o sticla cu vin, de doi litri. La coborire, "Lipa" i-a mai tras un picior in gura muribundului, care zacea lungit linga prima treapta a scarii, spre etajul I. Victima a fost gasita in stare de coma, de catre vecinii care se intorceau din oras. Acestia au anuntat-o pe sotie care, ajutata de binevoitori, l-a dus pe barbatul batut pina in casa. Plin de singe si murdar de noroi, Todor a apucat sa-i spuna femeii, printre gemete, ca "a fost batut de niste tineri pe care-i cunoaste din cartier si pe care n-o sa-i ierte". A mai spus ca-l doare gitul si spatele; dupa aceea, n-a mai vorbit. Pina la miezul noptii, Ecaterina Todor i-a oblojit ranile sotului, cum a putut mai bine. La ora 0.30, ea a sunat la Salvare, insa cadrele medicale n-au facut decit sa constate decesul victimei. Oamenii legii au fost oripilati de cruzimea cu care a fost ucis Ionel Todor. La autopsie, medicul legist a constatat o multime de semne de violenta pe cadavrul acestuia: rani, vinatai si zgirieturi pe cap, git, piept, coapse, brate si antebrate, genunchi si zona inghinala. Examenul intern al cadavrului a relevat faptul ca victimei i-a fost fracturata coloana vertebrala in doua locuri, 16 coaste i-au fost rupte, rinichiul i-a fost zdrobit, iar in cavitatea pleurala avea mai mult de jumatate de litru de singe. La acea data, Politia si Parchetul au declansat ample cercetari, reusind sa-i identifice si sa-i retina pe cei trei asasini in timp record.
Autorii crimei din Vidin au fost arestati preventiv (unul dintre ei, Tesileanu, a mai fost condamnat de cinci ori) incepind chiar de a doua zi. Analizind probele administrate, procurorul criminalist a concluzionat ca Petre, Costilov si Tesileanu "au savirsit fapta prin cruzime", sesizind, cu acest prilej, instanta de judecata. Procesul crimei de la blocul 24 se va desfasura la Tribunalul Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro