• magistrații au constatat legalitatea actelor de urmărire penală şi au dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Lazarovici Eugen, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor • acesta a fost arestat preventiv, în urmă cu două luni, iar măsura preventivă a fost apoi prelungită • potrivit anchetatorilor, la data de 25 martie, un bărbat se afla în curtea locuinţei inculpatului de 41 de ani, din Zăvoaia, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, acesta l-a agresat fizic, aplicându-i lovituri cu muchia toporului în zona capului • victima a suferit leziuni grave şi a ajuns la Neurochirurgie, unde a fost operat pentru a fi salvat
Începe judecata localnicului din Zăvoaia, acuzat de tentativă de omor, după ce l-a lovit cu toporul în cap pe un consătean, pe fondul consumului de alcool.
Recent, judecătorii Tribunalului Brăila au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul de trimitere în judecată, din luna iunie, a Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. S-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Lazarovici Eugen, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută şi pedepsită de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal.
Termenul de judecată în dosar a fost stabilit pentru data de 24 septembrie.
După cum v-am informat, la sfârşitul lunii mai, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-au dus în faţa instanţei pe inculpatul Lazarovici Eugen (n.r. - nume postat pe site-un instanţei), din comuna Zăvoaia, sat Dudescu, cercetat pentru infracţiunea de tentativă la omor, iar acesta a fost arestat preventiv şi dus în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Agresiunea de o violenţă extremă s-a produs la sfârşitul lunii martie, când persoana vătămată Adrian D. se afla în curtea locuinţei inculpatului de 41 de ani, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, acesta l-a agresat fizic. I-a aplicat bărbatului lovituri cu muchia toporului în zona capului, în urma cărora el a suferit leziuni grave pentru care a necesitat îngrijiri medicale, fiind internat la Neurochirurgie şi supus unei intervenţii chirgicale. Victima a fost la un pas de moarte, viaţa celui agresat fiind salvată după intervenţia medicilor.
Întrucât existau indiciile comiterii infracţiunilor de tentativă la omor, dosarul a fost direcţionat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
În dimineaţa zilei de 25 martie, organele de cercetare penală de la Poliţia Viziru au fost sesizate prin apel 112, chiar de către persoana vătămată D. Adrian cu privire la comiterea unei agresiuni împotriva sa de către numitul Lazarovici Eugen, la data de 23 martie. Persoana vătămată a spus că se afla în curtea locuinţei agresorului, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict spontan, acesta din urmă l-a agresat fizic, aplicându-i o lovitură cu muchia toporului în zona capului.
Iniţial s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de vătămare corporală apoi s-a constatat că e vorba despre o infracţiune mult mai gravă, respectiv de tentativă la omor, fiind dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Lazarovici Eugen.
După examinarea medico-legală s-a stabilit că bărbatul agresat a primit îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, iar la Serviciul de Medicină Legală s-a stabilit că loviturile victimei s-au putut produce prin lovire activă, repetată, cu corp dur, având nevoie de 45-50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și fiind de natură a pune în primejdie viaţa victimei.
Procurorul a cerut arestarea inculpatului, iar măsura a fost admisă în instanţă, unde s-a constatat că au fost administrate suficiente probe, din care rezultă că inculpatul Lazarovici Eugen a săvârșit infracţiunea de tentativă la omor, infracţiune contra vieţii pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Inculpatul a încercat să se apere, recunoscând în parte acţiunile incriminatoare şi declarând că motivul pentru care a declanşat acţiunea agresivă asupra persoanei vătămate au fost «înjurăturile victimei».
Mai departe, instanţa va stabili pedeapsa pentru bărbatul agresiv.