Judecat pentru că era să-şi omoare fratele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Judecat pentru că era să-şi omoare fratele

Dramă în familia Vânoagă din comuna Movila Miresii.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în ziua de 13 octombrie 2014, fraţii Valentin şi Ion Vânoagă s-au atacat şi s-au lovit reciproc, înarmaţi cu un cuţit, un cosor şi un hârleţ, după ce în prealabil consumaseră mai mulţi litri de alcool. Valentin este acum arestat pentru vătămare corporală gravă, în timp ce fratele său a rămas infirm pe viaţă, după ce i-a fost extirpată splina şi s-a zbătut câteva zile în ghearele morţii. "Inculpatul şi persoana vătămată sunt cunoscuţi ca fiind persoane violente, între ei izbucnind frecvent, pe fondul consumului de alcool, conflicte lipsite de importanţă", precizează procurorul crminalist care s-a ocupat de caz.
Fraţii Valentin şi Ion Vânoagă lucrau, în toamna aceasta, la o stână amenajată pe islazul comunei Movila Miresii, împreună cu celălalt frate, Marian şi cu tatăl, Ion. În ziua de 13 octombrie, cei doi au mers în satul Mihail Kogălniceanu, unde au făcut un troc: au dat o oaie în schimbul unui câine pentru stână. Pe drumul de la stână până la sat şi retur, Valentin şi Ion Vânoagă au consumat cantităţi cuprinse între 5 (potrivit declaraţiilor victimei) şi 12 litri de bere (potrivit inculpatului), ajungând în stare avansată de ebrietate.
Valentin şi Ion au ajuns la stână în jurul orei 18:00 şi, de beţi ce erau, s-au luat la ceartă, folosind ca pretext câinele luat în schimbul oii, dar şi "performanţele" cailor înhămaţi la căruţă. Intuind ce avea să urmeze şi cunoscând firea agresivă a fraţilor, Marian Vânoagă s-a îndepărtat în grabă.
În continuare, fraţii puşi pe scandal şi-au adresat reciproc ameninţări, s-au îmbrâncit şi s-au lovit ca chiorii, iar la un moment dat s-au înarmat: Valentin a luat un cosor din căruţă, iar Ion un cuţit tip briceag din vagonul dormitor de la stână (sau un cosor din căruţă). Primul care a lovit a fost Ion, care i-a provocat fratelui său o rană urâtă la antebraţul mâinii stângi (leziune ce a necesitat pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale). La un moment dat, Ion a scăpat cuţitul şi a pus mâna pe un hârleţ, cu care a încercat să-şi lovească, din nou, rivalul.
La rândul său, Valentin i-a aplicat, cu putere, o lovitură fratelui său, lama cosorului secţionându-i victimei, în totalitate, splina, diafragmul, capsula renală stângă şi provocându-i fracturi costale (IX şi X stânga). Ion s-a prăbuşit ca secerat, iar fratele său, realizând gravitatea loviturii, şi-a sunat un prieten, căruia i-a cerut ajutorul. Când a sosit la stână, martorul i-a găsit pe cei doi fraţi sângerând abundent şi a apelat serviciul pentru urgenţe 112.
Leziunile suferite de Ion Vânoagă, în ziua de 13 ocotmbrie, i-au pus viaţa în primejdie. Mai mult, bărbatul din Movila Miresii a fost diagnosticat cu infirmitate fizică permanentă, urmare a pierderii unui organ (splina). Valentin Vânoagă a recunoscut săvârşirea agresiunii, precizând câ, mai întâi, Ion a fost cel care l-a lovit cu cuţitul. Mai trebuie precizat că inculpatul a fost liberat condiţionat din penitenciar pe data de 13 mai 2014, având un rest de pdeapsă neexecutat de 358 de zile de închisoare.
În vârstă de 36 de ani, autorul agresiunii de la Movila Miresii a fost arestat preventiv, începând cu data de 15 octombrie 2014, iar acum îşi aşteaptă pedeapsa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro