Judecătoria restructurată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Judecătoria restructurată

* dintre cele 15 judeţe aflate pe lista "neagră", Brăila este singurul care în prezent are trei instanţe, urmând a rămâne cu două, pe când celelalte au patru, cinci sau chiar şase * de altfel, în raportul CSM din acest an, Judecătoria Însurăţei nu a fost nominalizată la capitolul instanţe cu volum mic de dosare, ci dimpotrivă * mingea se află acum în curtea parlamentarilor de Brăila, singurii care mai pot schimba ceva * în vreme ce parlamentarii opoziţiei spun că nu vor vota o asemenea aberaţie şi în timp ce chiar liderul PDL Brăila afirmă că deputaţii PDL vor încerca să repare lucrurile, senatorul UNPR Cibu crede că nu ar fi o mare tragedie dacă s-ar desfiinţa Judecătoria Însurăţei

Lovitură grea pentru justiţia brăileană. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns problemele cu care Tribunalul, Judecătoriile şi Parchetele din Brăila se confruntă zilnic, legate în principal de bugetele şi schemele de personal mult subdimensionate, o nouă problemă ameninţă sistemul juridic brăilean. Mai precis, Ministerul Justiţiei s-a gândit că, "în vederea eficientizării activităţii instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor", să purceadă la "redistribuirea resurselor umane în sistemul judiciar". Tradus pe înţelesul tuturor înseamnă că cei din conducerea Ministerului Justiţiei au decis desfiinţarea mai multor judecătorii din ţară şi a parchetelor de pe lângă acestea. În mare parte este vorba de instanţe care nu funcţionau sau care au un număr redus de dosare, ceea ce justifică decizia ministerului. Însă, printre aceste cazuri, s-a strecurat pe lista "neagră" şi Judecătoria Însurăţei.
Cum a ajuns Brăila, în primul rând, pe acea listă şi, în al doilea rând, Judecătoria Însurăţei, nu are nimeni habar, cel puţin nu la modul oficial.

Prezenţa Judecătoriei Însurăţei pe "lista neagră" nu se justifică

Lista "neagră" întocmită de Ministerul Justiţiei cuprinde următoarele judecătorii: Chişineu - Criş (Arad), Podu Turcului (Bacău), Rupea (Braşov), Însurăţei (Brăila), Pogoanele (Buzău), Bozovici (Caraş Severin), Hârşova (Constanţa), Întorsura Buzăului (Covasna), Orăştie (Hunedoara), Şomcuţa Mare (Maramureş), Baia de Aramă (Mehedinţi), Târnăveni (Mureş), Agnita (Sibiu), Făget (Timiş) şi Murgeni (Vaslui).
Menţionăm că, de altfel, din cele 15 judeţe nominalizate, Brăila este singurul care are doar 3 instanţe de judecată, din care ar urma să rămână cu două. Asta în vreme ce restul au 5 sau 6. Aşadar, de ce s-a decis ministerul să taie tocmai de la un judeţ cu un număr atât de mic de instanţe, nu se ştie.
Totodată, trebuie precizat faptul că în ţară mai sunt zeci de judeţe cu un număr mare de instanţe, care înregistrează un număr redus de dosare, dar care nu au fost propuse pentru lista cu desfiinţări.
Mai mult, dintre toate cele 15 judeţe nominalizate spre "tăiere", tocmai Judecătoria Însurăţei are cel mai mare număr de dosare, mai precis 2.007 în anul 2010.
De altfel, motivaţia Ministerului privind faptul că se desfiinţează instanţele cu volum mic de dosare nu stă în picioare în acest caz, în contextul în care, chiar Consiliul Superior al Magistraturii, în raportul din semestrul I din 2010, preciza că Judecătoria Însurăţei are o creştere semnificativă de dosare, ce ar urma să continue în mod sigur şi în anul 2011, motiv pentru care se propunea mărirea schemei de personal. De altfel, în acelaşi raport, la capitolul "Instanţe cu volum mic de activitate", Judecătoria Însurăţei nu este menţionată nici în anul 2008, nici în anul 2009 şi nici în 2010. Aşadar, cine şi cum a ajuns la concluzia că tocmai la Judecătoria Însurăţei nu ar fi de lucru?

Brăileni amărâţi puşi la cheltuială şi pe drumuri

Judecătoria Însurăţei deserveşte aproximativ 50.000 de brăileni aflaţi în comunele Bărăganu, Berteştii de Jos, Ciocile, Roşiori, Stăncuţa, Tufeşti, Victoria, Viziru, Zăvoaia şi oraşul Însurăţei. Personalul este format din doi judecători, 7 grefieri, un agent procedural, un aprod şi un şofer. Dacă Judecătoria Însurăţei va dispărea, aceştia vor fi redistribuiţi la alte instanţe.
În acest moment, brăilenii din aceste localităţi nu pot ajunge la Judecătoria Însurăţei decât cu autoturismul, iar cine nu deţine unul - şi prea puţini deţin de altfel - este nevoit să iasă "la ocazie" sau la maxi - taxi. Mulţi dintre cei care au nevoie să ajungă la Judecătoria Însurăţei de abia au bani de transport şi de taxa de timbru, iar, pentru ei, desfiinţarea Judecătoriei Însurăţei ar însemna, practic, îngrădirea accesului la actul de justiţie. Câţi ar mai putea să facă rost de bani de transport spre municipiul Brăila, dar şi pentru transportul prin municipiu? Ca să nu mai spunem că orarul firmelor de transport în comun din judeţ nu ţine cont, în mod evident, de cel al instanţelor. Oamenii ar fi puşi pe drumuri la modul cel mai jenant.

10jud2Şi activitatea poliţiştilor din zonă va fi îngreunată

Trebuie luat în calcul, de asemenea, faptul că desfiinţarea Judecătoriei Însurăţei implică şi desfiinţarea Parchetului de pe lângă aceasta şi îngreunează şi activitatea poliţiştilor din localităţile enumerate mai sus, care, pentru orice act de urmărire sau alt fel de document necesar desfăşurării activităţii specifice, vor trebui să se deplaseze până la Brăila ca să le obţină. Cu alte cuvinte, în loc să se poată ocupa de cazurile pe care le au cu maximă rapiditate, vor trebui să piardă timpul pe drumul înspre Brăila şi înapoi, de câte ori vor avea nevoie de câte ceva de la instanţă.
Dacă Parlamentul va aproba proiectul de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei şi aprobat de Guvern, atunci măsura de desfiinţare ar trebui să devină efectivă la data de 1 iunie 2011. Până la acea dată, conform calendarului propus de minister, ar trebui să se realizeze toate procedurile administrative pentru rearondarea circumscripţiilor, distribuirea posturilor, transferul personalului, preluarea bunurilor, pentru fiecare din aceste acţiuni fiind prevăzute termene precise.
Facem precizarea că ieri am încercat să obţinem un punct de vedere oficial de la conducerea Tribunalului Brăila, însă ni s-a transmis că preşedintele Tribunalului este într-o şedinţă şi că nu poate fi deranjat.

"Dacă ministerul a zis să se desfiinţeze Judecătoria Însurăţei, atunci ştie ce ştie"

Singurii care mai pot face ceva în acest sens sunt parlamentarii de Brăila. Însă, din cei 7 parlamentari pe care am încercat să îi contactăm, au răspuns la telefon doar deputaţii Diana Tuşa (PNL), Mihai Tudose şi Cristian Rizea (PSD) şi senatorii Constantin Cibu (UNPR) şi Ion Rotaru (PSD). Deputaţii PDL Viorel Balcan şi Eugen Bădălan nu au fost de găsit.
În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi cinci, în vreme ce parlamentarii opoziţiei au considerat o mare tâmpenie propunerea de desfiinţare a Judecătoriei Însurăţei, lui Constantin Cibu - cel care ar trebui, de altfel, să îşi desfăşoare activitatea parlamentară fix în colegiul ce cuprinde Însurăţeiul şi restul comunelor afectate - nu i s-a părut o mare tragedie. Iată şi declaraţia acestuia: "Ei, aceste desfiinţări se fac pe nişte criterii şi dacă ministerul a zis să se desfiinţeze Judecătoria Însurăţei, atunci ştie ce ştie. Nu zicea aşa, degeaba. Poate avea dosare puţine sau fictive... Nu ştiu... Dar o să verific şi eu, să văd despre ce e vorba".

"Aşa vor ei să facă economie?"

De partea cealaltă a baricadei, liberala Diana Tuşa a comentat: "Aşa înţeleg ei să facă reformă, desfiinţând tot, fără să pună ceva în loc. În Parlament, evident, voi fi împotriva acestei măsuri. Nu poţi să faci aşa ceva. Şi aşa instanţele sunt super încărcate, acum ce faci, le aglomerezi şi mai tare? Mai pui şi oamenii ăia de la ţară pe drumuri? Ca să nu mai zicem că, practic, le încalci dreptul la justiţie, garantat prin constituţie. Păi, dacă celelalte două instanţe care vor rămâne, se vor aglomera şi mai tare, o să se dea termene din ce în ce mai lungi şi lumea o să se lase păgubaşă. Aşa vor ei să facă economie?".

"Aia mai rămăsese de reformat în Justiţie, Judecătoria de la Însurăţei"

La rândul său, deputatul PSD Mihai Tudose s-a arătat stupefiat de decizia ministerului şi a guvernului, explicând că va lua chiar cuvântul în plen pentru a-şi convinge colegii să scoată Judecătoria Însurăţei de pe listă: "Cum să desfiinţezi această judecătorie care îi deservea pe oamenii ăia, care altfel vor trebui să vină până la Brăila? Aşa cum era organizată treaba la Brăila era bine, se acoperea cât de cât nevoia judeţului. Aia mai rămăsese de reformat în Justiţie, Judecătoria de la Însurăţei, şi toată treaba era gata. Dacă asta înseamnă la ei reformă şi economie, ce să mai zic... Da' de ce nu reformează, adică desfiinţează, de tot ministerul. Să se facă justiţie ca pe vremuri. Adică o dată pe lună merge toată lumea din ţară, cu bocceluţa, la...să zicem....Cotroceni, iese împăratul, împarte dreptatea în stânga şi dreapta şi gata. Nu ştiu ce raţiuni stau la baza acestei decizii. Se încadrează în restul idioţeniilor pe care le-a făcut acest guvern. Parcă e un plan diabolic de «cum să le facem viaţa românilor din ce în ce mai dificilă». Dar, mă gândesc, nu era o economie mai mare dacă dădeau afară nişte tineri din ăia excepţionali, angajaţi cu contract, nu ca funcţionari, ca să facă integrare la minister? Nu ştiu ce integrează ei pe acolo, dar iau de la 40 de milioane în sus/lună, nu ştiu pentru ce. Nu era mai simplu aşa? Ăia nu-şi justifică prezenţa acolo şi cu banii ăia se mai înfiinţau nişte instanţe, ca să nu mai fie aşa aglomerate treburile. Asta o să şi întreb în plen, dacă nu era mai economic aşa... Sau să fi fost desfiinţat ministrul. Dacă nu mai face el prostii pe care să le plătim noi, se face economie mai mare".

"Judeţul ăsta a ajuns de râsul tuturor (...) Îşi bat joc de noi"

Şi colegul acestuia de partid, senatorul Ion Rotaru, consideră că decizia de desfiinţare tocmai a Judecătoriei Însurăţei este o mare aberaţie, pe care, sub nicio formă, nu o va vota: "Nu este posibil aşa ceva. Judeţul ăsta a ajuns de râsul tuturor. Oricine poate face ce vrea din el... Cum de le-a venit ideea de a desfiinţa fix una din cele 3 amărâte de instanţe de la Brăila? În vreme ce alte judeţe stau bine mersi...Marea problemă din justiţie era, vezi - Doamne, fix la Brăila...Nu se poate aşa ceva. Îşi bat joc de noi! E inadmisibil! Evident că nu voi susţine o asemenea aberaţie şi voi face tot posibilul ca Judecătoria Însurăţei să fie scoasă de pe listă. Păi, oamenii din localităţile acelea ce vor face? Vor avea ei bani să vină toată ziua la Brăila sau Făurei, depinde unde vor fi arondaţi? Chiar nu se gândeşte nimeni şi la ei?"

"Guvernul ăsta este anormal, numai aberaţii face"

La rândul său, deputatul social - democrat Cristian Rizea, în al cărui colegiu se întâmplă toate povestea - a declarat că nu va lăsa lucrurile aşa: "Guvernul ăsta întâi ia o decizie şi apoi gândeşte, dacă o mai face. Nu poţi să decizi aşa ceva, fără să analizezi bine lucrurile. Păi, Însurăţeiul e ca o capitală pentru colegiul 5. Unde să se ducă oamenii ăia, că nu de bine se duceau oricum la Judecătorie? Să vină la Brăila? Păi, şi drumul, şi timpul? Nu o să las lucrurile aşa. O să ies în presa centrală şi o să mediatizez cazul, voi vorbi şi cu colegii mei parlamentari să facem cumva ca Judecătoria Însurăţei să nu se desfiinţeze. Guvernul ăsta este anormal, numai aberaţii face".
Dacă parlamentarii democrat-liberali nu au fost de găsit, a vorbit în numele lor preşedintele PDL Brăila, Constantin Dumitriu. Acesta a declarat că nu este de acord cu desfiinţarea Judecătoriei Însurăţei şi a ţinut să sublinieze că cei doi deputaţi ai puterii vor face interpelări în plen, pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro