Judecătoria Însurăţei şi Parchetul de pe lângă aceasta îşi vor continua activitatea. Liberalul Cătălin Boboc, preşedintele Comisiei juridice din cadrul Senatului, a emis ieri un comunicat de presă prin care a anunţat că proiectul Guvernului privind desfiinţarea a 30 de instanţe judecătoreşti a fost respins cu majoritate de voturi. Senatorul PNL a solicitat eliminarea din anexă a propunerii privind Judecătoria Însurăţei şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăţei şi a votat pentru respingerea proiectului de lege privind desfiinţarea celor 30 de instanţe şi parchete de pe lângă acestea.
"Liberalii au apreciat că prin desfiinţarea instanţelor şi parchetelor s-ar încălca prevederile constituţionale potrivit cărora accesul liber la justiţie este un drept fundamental", se arată în comunicat.