* în campionatul 2021-2022 vor participa Viitorul Ianca, Sportul Chiscani și CS Făurei
După promovarea Daciei Unirea în Liga a II-a, județul Brăila va avea trei formații care vor lua startul în sezonul competițional 2021-2022 al Ligii a III, Viitorul Ianca, Sportul Chiscani și CS Făurei.
Singura echipă dintre cele trei care nu a avut niciodată emoții în ceea ce privește menținerea în eșalonul al treilea al fotbalului românesc, ba chiar s-a luptat pentru a se clasa în prima jumătate a clasamentului, Viitorul Ianca se află în acest moment în cea de a doua săptămână de pregătire. Echipa pregătită de Victor Olenic s-a despărțit de jucătorii împrumutați de la Victoria Traian și acum este preocupată de formarea unui lot competitiv pentru următorul campionat. Viitorul Ianca și-a asigurat serviciile a doi jucători tineri de la Dacia Unirea, este vorba despre portarul Alin Mihai și fundașul dreapta, Ștefan Sava. Clubul din Ianca mai așteaptă un jucător cu experiență de la Dacia Unirea, care să vină ca împrumut, după cedarea lui Stănciulescu la formația pregătită de Florentin Petre.
“Am rezolvat două transferuri, Alin Mihai și Sava și mai așteptăm un jucător care să vină la schimb cu Stănciulescu. De asemenea avem în probe un brazilian și suntem în discuții avansate cu un mijlocaș central în fața apărării. Trebuie să formăm un lot competitiv pentru următorul campionat. Traversăm cea de a doua săptămână de pregătire de la reunirea lotului și în afară de antrenamente aveam planificat un amical cu Victoria Traian care nu se va mai disputa. Conducerea formației din Traian ne-a anunțat că nu mai poate juca cu noi pentru că săptămâna viitoare Victoria Traian va evolua în prima etapă națională a Cupei României și în acest fel să evite eventualele acidentări”, ne-a declarat Cosmin Necoară, directorul sportiv al Viitorului Ianca.
Și Sportul Chiscani se află în cea de a doua săptămână de antrenamente. Formația din Chiscani caută soluții de întărire a lotului și testează mai mulți jucători din Brăila precum și din județele limitrofe.
“Avem în probe doi mijlocași centrali, un portar, un mijlocaș stânga, dar deocamdată nu sunt legitimați. Urmează să mai vină câțiva jucători, sper ca până la sfârșitul acestei luni să avem lotul definitivat”, ne-a precizat Georgel Pascu, președintele clubului Sportul Chiscani.
După ce mai multe echipe s-au retras din Liga a III-a, FRF a invitat-o în acest eșalon și pe CS Făurei. Și, cu toate că a pierdut barajul de promovare, formația coordonată de Stelian Nicoliță va evolua în Liga a III-a și în sezonul următor. CS Făurei trebuie să-și definitiveze repede lotul pentru că săptămâna viitoare, mai precis pe 28 iulie, va participa în Cupa României, faza națională.