• conducătorii auto care nu au respectat regulile de circulaţie au primit amenzi, iar unul a rămas şi fără permis
Săptămâna a început în forţă pentru poliţiştii şi jandarmii brăileni. Pe parcursul zilei de luni, lucrători din cadrul Biroului de Ordine Publică, Biroului Rutier, dar şi de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, au luat la pas judeţul, pentru a prevenit ilegalităţile ce privesc ordinea şi liniştea publică, actele de comerţ şi circulaţia pe drumurile publice. Au fost legitimate peste 40 de persoane, iar 38 de maşini au fost trase pe dreapta şi verificate.
Poliţiştii au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.490 lei, pentru încălcarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice.
Un singur şofer a avut mai mult “ghinion” decât cei amendaţi, în sensul că oamenii legii l-au lăsat fără permis.