• albumul “Firepower” lansat în acest an de legendara trupă de heavy metal, Judas Priest, a ajuns pe primul loc în US Top Hard Rock Albums Billboard şi alte topuri • grupul britanic se află într-un turneu de promovare al celui mai nou material şi va ajunge şi în România, pe 22 iulie, într-un concert fantastic, la Romexpo (în aer liber)
Legendara trupă heavy metal din Marea Britanie, Judas Priest, revine la Bucureşti pe 22 iulie, la Romexpo (în aer liber), în cadrul unui turneu care poartă numele celui mai nou album - “Firepower”. Materialul discografic se află în prezent pe prima poziţie în Billboard şi Top 40 UK. Practic, dacă săptămâna trecută “Firepower” era declarat pe site-urile de profil drept cel mai bine plasat album al formaţiei în topul Billboard, (fiind pe poziţia 5), în această saptămână a ajuns pe primul loc în US Top Hard Rock Albums Billboard. Iar cel de al 18-lea material al britanicilor este prezent în toate topurile de profil din lume, nu doar în Statele Unite sau Marea Britanie. Tot pe primul loc se află în ţări precum Suedia şi Cehia, având însă poziţii în Top 3 şi în ţări precum Austria, Canada, Finlanda, Germania, Ungaria, Portugalia sau Elveţia, după cum se arată într-un comunicat de presă emis de organizatori.
În data de 22 iulie, în concertul din România, trupa va prezenta o producţie fantastică, total nouă. Un amestec de rock, ecrane led, pe o scenă gigant cu mulţi decibeli şi aceeaşi muzică heavy metal care îşi încântă fanii încă din anii '70, în cadrul unui eveniment marca Metalhead.
“Judas Priest este cu siguranţă una dintre legendele scenei metal internaţionale. Cu peste 40 de ani de activitate, cu un Grammy câştigat pentru «Best Metal Performance» şi cu ultimul material, «Redeemer of Souls» pe prima poziţie în US Billboard Top 200, Judas Priest ţine în continuare stindardul sus după cele 4 decenii de activitate. Formată la începutul anilor '70 în Birmingham de către K.K. Downing şi Ian Hill, în '74 li s-a alăturat Rob Halford şi Glenn Tipton, astfel cristalizându-se nucleul trupei. După câteva încercări discografice precum 'Rocka Rolla' şi 'Sad Wings of Destiny', au urmat 4 albume care au transformat Judas Priest într-o formaţie etalon. Tot Judas a fost una dintre primele formaţii care au popularizat hainele şi accesoriile din piele în rândul comunităţii metal. Anii '80 aduc deja maturizarea formaţiei cu albume precum «British Steel», «Point of Entry», «Screaming for Vengance» şi «Defenders of the Faith». A doua jumătate a anilor '80 i-a găsit pe Judas Priest abordând o latură mai melodică a hard rock-ului cu albume precum «Turbo» şi «Ram it Down». Totul a culminat cu «Painkiller» în 1990, album considerat de mulţi specialişti, dar şi fani ca fiind cheia de bolta a discografiei britanicilor”, se mai arată în comunicatul organizatorilor.
Biletele la concertul Judas Priest din România se găsesc online
Cei interesaţi de concertul Judas Pirest în Bucureşti trebuie să ştie că biletele sunt de mai multe categorii şi au următoarele preţuri: presale - 300 lei Cat. A, 195 lei Cat. B, 169 lei Cat. C, 149 lei Cat. D. Sau la intrare - 320 lei Cat. A, 210 lei Cat. B, 189 lei Cat. C, 159 lei Cat. D. Categoria A - cu loc pe scaun în tribună VIP, are doar 1.000 de bilete; Categoria B - fără loc, în faţa scenei - 1.000 de bilete; Categoriile C şi D - în spatele categoriei B, fără loc au 4.000 de bilete.
Acestea se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro şi în reţeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agenţiile Perfect Tour, Magazinele Uman şi pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara.
Atenţie! Copiii cu vârsta sub 7 ani au acces gratuit doar în categoriile B, C şi D şi trebuie să fie însotiţi de un adult posesor de bilet valid. Locurile pe scaune în Categoria A se ocupă în ordinea sosirii la locaţie, acestea neavând numere alocate. Publicul poate consulta programul final al evenimentului pe Facebook sau pe Metalhead.ro cu 3 zile înainte de concert. Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM.
Pentru a vedea harta locaţiei evenimentului accesaţi următorul link: http://bit.ly/hrmxp