Jucători de la Viitorul «Mihai Georgescu» Cluj, în probe la Dacia Unirea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Jucători de la Viitorul «Mihai Georgescu» Cluj, în probe la Dacia Unirea

Miercuri dimineaţă, la antrenamentul echipei Dacia Unirea au participat şi trei jucători sub 21 de ani de la Viitorul "Mihai Georgescu" Cluj, fotbalişti veniţi pe filiera Auraş Braşoveanu. Aceştia sunt mijlocaşul Robert Roşoagă, fundaşul central Alexandru Misăraş, ambii născuţi în 1997 şi fundaşul dreapta Eduard Oprea, fotbalist născut în 1998. Mijlocaşul Roşoagă a evoulat deja în Liga a II-a la Academica Clinceni, formaţie care în sezonul trecut a jucat meciurile de pe teren propriu la Piteşti. Jucătorii menţionaţi au venit la Brăila însoţiţi de profesorul Mihai Georgescu de la şcoala de fotbal cu acelaşi nume, acolo unde s-au format fotbalişti care nu mai au nevoie de nicio prezentare precum Chiricheş, Maxim sau Raţ.
"Auraş Braşoveanu are o relaţie foarte bună cu Viitorul Mihai Georgescu şi această şcoală de fotbal ne propune trei jucători. Ei au venit în probe la Dacia Unirea, iar dacă vor confirma vom începe o colaborare cu acest club", a declarat Valentin Avramescu, preşedintele Daciei Unirea. De luni şi până ieri jucătorii echipei fanion a oraşului Brăila s-au antrenat la stadionul Chimia din staţiunea Lacu Sărat, în vederea importantei partide din etapa a doua a Ligii a II-a, cu Unirea Târlungeni. Şi asta deoarece pe Municipal s-a desfăşurat concursul pentru pompierii voluntari.
"Se vede că au un instructaj fotbalistic foarte bine făcut, nu poţi da un verdict după un singur antrenament, rămâne să-i urmăresc şi în zilele următoare", a spus Alin Pânzaru la finalul antrenamentului. Antrenorul principal al echipei brăilene a prefaţat şi partida cu Unirea Târlungeni, prima pe teren propriu pentru formaţia brăileană în această nouă ediţie de campionat: "Ne aşteaptă un nou examen important, cu Unirea Târlungeni, aşa cum, de altfel, vor fi toate din acest campionat, care se defăşoară, în premieră, într-un nou format cu o singură serie şi ne pregătim să-l trecem cu bine. Atmosfera este bună, Necoară şi Dima au avut ceva probleme medicale după jocul de la Călăraşi, însă ei s-au antrenat normal alături de ceilalţi jucători. Sper să nu avem ghinion şi se mai accidenteze cineva. Unirea Târlungeni va veni cu elanul echipei victorioase în prima etapă, însă pe teren propriu trebuie să legăm a doua victorie din acest campionat şi cred că o vom putea obţine. Sper ca suporterii să vină în număr cât mai mare sâmbătă la Municipal", a precizat Alin Pânzaru.
În altă ordine de idei, pentru partida cu Unirea Târlungeni, în echipa brăileană este posibil să-şi facă debutul şi noua achiziţie, Cosmin Neagu. Jucătorul a fost înregistrat la FRF, iar miercuri a făcut vizita medicală pe care a trecut-o cu bine.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro