Prima editie a cartii a aparut in 1976, la Emece, o importanta editura din Buenos Aires, care a publicat, printre altele, operele lui Borges. Au mai urmat citeva editii, epuizate rapid in citeva luni. Apoi un salt enorm, de 20 de ani, pina la o alta editie, prefatata de Orlando Barone, cel care a consemnat dialogurile. In 2005, Dialogurile apar la RAO, in traducerea Ilenei Scipione.
A-i aduce impreuna pe Borges si Sábato, despartiti peste ani de diferentele de opinie politice, nu parea un lucru simplu. Si, totusi, dupa marturisirea lui Orlando Barone, lucrurile s-au produs cu o oarecare usurinta. Mai intii, Barone l-a abordat pe Borges. Acesta a fost de acord cu ideea reuniunii la masa de discutii a doua personalitati de marca, fara a cunoaste numele celuilalt intelectual. Barone l-a rugat sa-i sugereze un nume. Borges a replicat: "Cred orbeste in Domnia Ta", subliniind malitios cuvintul "orbeste". Pe Sábato, Barone l-a convins la o masa din barul El Dandy, cu argumente cam excesive, dar trecute cu vederea de acesta. Astfel se face ca evenimentul are loc in vara lui 1974, in vechiul apartament al pictoritei uruguayene Renee Noetinger (o prietena comuna), din strada Maipú. Intr-o cladire vecina, se pregatea sa moara doña Leonor Acevedo de Borges, mama lui Borges.
S-a impus clar ca regula de joc ca nu aveau sa fie atinse chestiunile "peronism - antiperonism", nici actualitatea politica, cu toate ca Sábato, chiar acceptind, a admis ca politica obisnuieste sa intre pe fereastra cind ti-e lumea mai draga. S-a cazut de acord asupra faptului ca, privitor la titlul cartii, optiuni ca "discutii", "convorbiri" sau "intilniri" sa iasa clar din calcul. De aceea a fost ales cuvintul "dialoguri", glumindu-se pe aceasta tema: a plagia, dupa atita vreme, un titlu dat de Platon era mai putin nedemn decit a cauta o originalitate nepotrivita.
Borges are saptezeci si cinci de ani, Sábato - saizeci si trei, Barone - treizeci si cinci, si primul dialog are loc la 14 decembrie 1974. Urmeaza alte sase, care se prelungesc pina la 15 martie 1975. Vorbesc despre Don Quijote, despre ideea lui Strindberg de a crea un Dumnezeu istoric, despre Hume, despre faptul ca Flaubert, atunci cind evita cacofoniile in scris, ceda unui impuls vizual, nu unuia auditiv, despre intima indiferenta a lui Shakespeare cind Hamlet spune "Restul e tacere", despre jazz si tangou, despre matematica, despre eroarea lui Spinoza de a scrie cartea "More geometrico", despre aforisme, despre succes in general si despre insuccesul lui Schopenhauer in particular, despre Antichitate, despre vis, despre cum Kafka, cu o proza transparenta si traditionala, a oferit o viziune revolutionara asupra realitatii, despre blues, despre agnosticismul tatalui lui Borges, despre Xul Solar si mania lui de a elimina un anume sufix din adverbe, despre sinucidere, despre Swedenborg, despre naturalism, despre casa lui Hölderlin...
De la prima aparitie a acestor dialoguri, cartea a fost scoasa din scena, deoarece mai toata lumea s-a indoit de aceasta apropiere dintre Borges si Sábato, dupa ce discordia politica i-a despartit vreme de doua decenii. Intre timp, spune Barone, viata a mers inainte: tinarul librar Luis Alfonso, care pastra ca amintire caseta cu inregistrarea primului din aceste dialoguri, se sinucide; citiva ani dupa, moare in Uruguay traducatoarea Anneliese von der Lippen; la 14 iunie 1986, Borges moare la Geneva; apoi moare, intr-un tragic accident, Jorge Sábato, fiul cel mare al lui Ernesto; mor, desigur, vechiul reportofon General Electric, pe care s-au inregistrat dialogurile, si motanul alb Beppo, cel care, pe cind era pisoi, a asistat la ultimele corecturi ce ii reveneau stapinului Borges; a decedat si masina de scris Corona, pe care au fost scrise originalele textului.
Ramine marturia.
Ramine si aceasta:
Sábato: Te avertizez, Borges, ca nu spun asta pentru ca ma cred mai bun. Din contra, in viata, m-am gindit de multe ori la sinucidere.
Borges: Si eu. Ma sinucid mereu de saptezeci si cinci de ani. Am mai multa experienta decit Domnia Ta.
A-i aduce impreuna pe Borges si Sábato, despartiti peste ani de diferentele de opinie politice, nu parea un lucru simplu. Si, totusi, dupa marturisirea lui Orlando Barone, lucrurile s-au produs cu o oarecare usurinta. Mai intii, Barone l-a abordat pe Borges. Acesta a fost de acord cu ideea reuniunii la masa de discutii a doua personalitati de marca, fara a cunoaste numele celuilalt intelectual. Barone l-a rugat sa-i sugereze un nume. Borges a replicat: "Cred orbeste in Domnia Ta", subliniind malitios cuvintul "orbeste". Pe Sábato, Barone l-a convins la o masa din barul El Dandy, cu argumente cam excesive, dar trecute cu vederea de acesta. Astfel se face ca evenimentul are loc in vara lui 1974, in vechiul apartament al pictoritei uruguayene Renee Noetinger (o prietena comuna), din strada Maipú. Intr-o cladire vecina, se pregatea sa moara doña Leonor Acevedo de Borges, mama lui Borges.
S-a impus clar ca regula de joc ca nu aveau sa fie atinse chestiunile "peronism - antiperonism", nici actualitatea politica, cu toate ca Sábato, chiar acceptind, a admis ca politica obisnuieste sa intre pe fereastra cind ti-e lumea mai draga. S-a cazut de acord asupra faptului ca, privitor la titlul cartii, optiuni ca "discutii", "convorbiri" sau "intilniri" sa iasa clar din calcul. De aceea a fost ales cuvintul "dialoguri", glumindu-se pe aceasta tema: a plagia, dupa atita vreme, un titlu dat de Platon era mai putin nedemn decit a cauta o originalitate nepotrivita.
Borges are saptezeci si cinci de ani, Sábato - saizeci si trei, Barone - treizeci si cinci, si primul dialog are loc la 14 decembrie 1974. Urmeaza alte sase, care se prelungesc pina la 15 martie 1975. Vorbesc despre Don Quijote, despre ideea lui Strindberg de a crea un Dumnezeu istoric, despre Hume, despre faptul ca Flaubert, atunci cind evita cacofoniile in scris, ceda unui impuls vizual, nu unuia auditiv, despre intima indiferenta a lui Shakespeare cind Hamlet spune "Restul e tacere", despre jazz si tangou, despre matematica, despre eroarea lui Spinoza de a scrie cartea "More geometrico", despre aforisme, despre succes in general si despre insuccesul lui Schopenhauer in particular, despre Antichitate, despre vis, despre cum Kafka, cu o proza transparenta si traditionala, a oferit o viziune revolutionara asupra realitatii, despre blues, despre agnosticismul tatalui lui Borges, despre Xul Solar si mania lui de a elimina un anume sufix din adverbe, despre sinucidere, despre Swedenborg, despre naturalism, despre casa lui Hölderlin...
De la prima aparitie a acestor dialoguri, cartea a fost scoasa din scena, deoarece mai toata lumea s-a indoit de aceasta apropiere dintre Borges si Sábato, dupa ce discordia politica i-a despartit vreme de doua decenii. Intre timp, spune Barone, viata a mers inainte: tinarul librar Luis Alfonso, care pastra ca amintire caseta cu inregistrarea primului din aceste dialoguri, se sinucide; citiva ani dupa, moare in Uruguay traducatoarea Anneliese von der Lippen; la 14 iunie 1986, Borges moare la Geneva; apoi moare, intr-un tragic accident, Jorge Sábato, fiul cel mare al lui Ernesto; mor, desigur, vechiul reportofon General Electric, pe care s-au inregistrat dialogurile, si motanul alb Beppo, cel care, pe cind era pisoi, a asistat la ultimele corecturi ce ii reveneau stapinului Borges; a decedat si masina de scris Corona, pe care au fost scrise originalele textului.
Ramine marturia.
Ramine si aceasta:
Sábato: Te avertizez, Borges, ca nu spun asta pentru ca ma cred mai bun. Din contra, in viata, m-am gindit de multe ori la sinucidere.
Borges: Si eu. Ma sinucid mereu de saptezeci si cinci de ani. Am mai multa experienta decit Domnia Ta.
