"Legea a fost făcută fără consultarea partenerilor sociali, iar prin prevederile ei pierdem o mulţime de drepturi câştigate, unele obţinute cu greu prin luptă sindicală. Nu vom avea titularizare în sistemul de învăţământ, ci titularizare în şcoală, clasa a IX-a va trece la gimnaziu, învăţământul va suferi de subfinanţare cronică, structura Consiliului de Administraţie este una neproductivă pentru şcoală, o treime profesori, o treime părinţi şi o treime comunitatea locală şi nu există posibilitata ca preşedinte să fie un profesor, se anulează fondul de premiere de 2%, nu se mai acordă salariul de merit, sporul de rural este mult diminuat", a declarat preşedintele SIB, Valeriu Partene. De mâine, în toate şolile se vor înfiinţa comitete de grevă, care, împreună cu conducerea şcolii vor stabili programul angajaţilor pentru ziua de 22 aprilie şi vor afişa la loc vizibil materiale specifice grevei. Tot în acea zi, salariaţii vor semna un referendum prin care îşi vor da acordul pentru ca sindicatele să solicite demiterea ministrului Funeriu, a secretarului de stat Oana Badea şi a purtătorului de cuvânt Melania Mandas Vergu. Elevii care erau planificaţi să dea proba de competenţe digitale joi vor da această probă luni, pe 26 aprilie, ceilalţi elevi rămânând acasă.
"Federaţiile sindicale au solicitat pe plan naţional boicotarea examenelor naţionale în perioada 19 - 29 aprilie. În urma discuţiilor cu sindicatele brăilene, având în vedere că o mare parte din revendicările de la nivel naţional sunt rezolvate la Brăila, am hotărât ca examenul de bacalaureat să se desfăşoare normal, cu excepţia zilei de joi, elevii planificaţi în acea zi urmând să dea proba luni, pe 26 aprilie. În rest, în ziua de 22, dacă la nivelul instituţiei se doreşte greva generală, aceasta se va desfăşura conform programului stabilit", a precizat inspectorul general Viorel Botea.
Dacă acest protest nu va avea rezultatele scontate, la începutul lunii iunie s-ar putea intra în grevă generală pe termen nelimitat.