Actorul de 48 de ani joacă rolul jurnalistului Paul Kemp, în "The Rum Diary". El a mărturisit că scena din film în care pune alcool în gură şi îl aprinde nu îi este străină. Actorul a spus că, în copilărie, a încercat să facă acelaşi lucru, relatează contactmusic.com.
"M-am jucat puţin cu focul când eram mic. Am luat puţină benzină în gură şi am scuipat-o spre o torţă, dar mi-a luat foc capul", a spus Depp. " E ciudat când iei foc. Prima reacţie este panica şi atunci pur şi simplu vrei să fugi... cea mai proastă idee, de fapt. În momentul acela, un prieten pe nume Bones a venit şi a stins focul de pe faţa mea. Mi-a salvat viaţa ", şi-a amintit actorul.
În ciuda amintirii traumatizante din copilărie, Depp a fost fericit să repete experienţa şi a făcut singur cascadoria, în film. "Am fost foarte fericit că pot să scuip foc", a spus Johnny Depp jurnaliştilor, sugerând că ar putea să repete cascadoria şi în faţa lor, dacă doresc.
"The Rum Diary", în regia lui Bruce Robinson, are la bază romanul autobiografic scris de Hunter S. Thompson şi va avea premiera în Statele Unite pe 28 octombrie.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.