Actorul în vârstă de 50 de ani a purtat un machiaj extrem miercuri, pe platourile de filmare, fiind surprins de paparazzi mult mai bătrân, cu un început de chelie şi cu restul părului cărunt şi dat pe spate, potrivit dailymail.co.uk.
Cea mai nouă producţie în care apare Depp este un film autobiografic despre gangsterul James Whitey Bulger, care în noiembrie 2013 a fost condamnat de două ori la închisoare pe viaţă pentru participarea la 11 crime şi alte infracţiuni, printre care trafic de droguri, escrocherii şi şantaj din anii 1970 până în 90.
"Motivul pentru care îl interpretez este evident pentru mine", a explicat Depp într-un interviu mai devreme în acest an. "Este un personaj fascinant. Nu seamănă cu nimic din ce am mai făcut până acum. Sunt foarte entuziasmat să intru în pielea lui pentru puţin timp".
Filmul, regizat de Scott Cooper, se bazează pe cartea "Black Mass: The True Story of an Unholy Alliance Between the FBI and the Irish Mob", scrisă de foştii reporteri la Boston Globe Dick Lehr şi Gerald ONeill.
şi regizorul Cooper s-a declarat entuziasmat să lucreze cu Depp: "Vreau să lucrez doar cu actori care au un punct de vedere puternic şi care vor să fie mereu în competiţie. Iar Johnny este acest gen de actor. De fiecare dată se forţează să facă mai mult şi apare mereu în roluri diferite. Este unul dintre cei mai buni actori din istoria filmului american."
Guy Pearce i se va alătura lui Depp ca fratele gangsterului Whitey, şi el un infractor, în timp ce Joel Edgerton va apărea în pielea unui agent FBI corupt. şi Dakota Johnson va apărea în film ca iubita lui Bulger, Lindsey, mama copilului de şase ani al acestuia.