Marţi seara, în cele două săli ale teatrului au fost prezentate piesele "Feeling", de Doru Moţoc, regizată de Dan Tudor, (sala Studio), şi "Casanova", montat de Mihai Constantin Ranin, (Sala Mare). Miercuri, de la ora 14.00, a avut loc o altă acţiune aparţinând Liceului de Artă. A cântat la vioară Alexandra Satnoianu, prof. Gheorghe Vasile, la pian au susţinut recitaluri elevii: Filip Ghiura, Samuel Vanea, Emina Dobrescu, Amiela Bucur, profesor îndrumător Gianina Ghionea, iar la chitară clasică a susţinut un recital elevul Ştefan Mihai, profesor îndrumător Marius Şerban.
Când "feeling"-ul nu e "feeling"
Ca atmosferă, "Feeling" valorifică toate şabloanele compoziţionale ale unei intrigi de factură neo-noir: motivul bărbatului care, printr-un concurs nefast de împrejurări, îşi ratează viaţa; motivul camaradului de frivolităţi; motivul femeii misterioase şi "corecte politic", care suceşte minţi, însă niciodată intenţionat, ci dintr-un exces de "visare"; motivul trezirii la realitate sub acţiunea "factorilor juridici". Ca intenţie, "Feeling" se vrea o lecţie de viaţă. Cel puţin la nivel textual, deoarece, ca scenografie, intenţia îşi trădează potenţialul, căutând într-un mod exagerat, aproape cu forţa, asentimentul spectatorului. Evident, totul ambalat cu grijă într-o tensiune cu aer de colaps existenţial. Derapajele sunt la ele acasă. Atât la nivelul geometriei scenice, cât şi din perspectiva jocului actoricesc. Decorul nu are forţa necesară pentru a exprima (artistic!) introspecţia şi flashback-urile personajului central, interpretat de Marius Bodochi. Deşi emblema culturală are trimiteri evidente spre un substrat neo-romantic, Dan Tudor omite tocmai ingredientul esenţial al teatralităţii neo-romantice: asumarea vanitoasă şi cinică a beznei interioare. Trecerile din prezent în câmpul memoriei se petrec sugestiv, dar nenatural. În sensul că regizorul nu pricepe, nu vrea să priceapă sau, pur şi simplu, nu îl interesează complexitatea rememorării, paleta ei de tăceri, unghiul ei mort, ferocitatea ei. Într-un cuvânt, profunzimea. Dan Tudor pare a fi preocupat mai mult de simulacrul unei probleme lăuntrice, decât de redarea unei probleme lăuntrice propriu-zise. Rememorările lui Marius Bodochi sunt văduvite de intimitate, aducând, mai degrabă, cu nişte "sms"-uri expediate, la nimereală, către sine. De fapt, în cazul prestaţiei lui Marius Bodochi asistăm la o discrepanţă flagrantă între forţa şi expresivitatea impresionante ale talentului său actoricesc şi rolul pe care îl interpretează. Senzaţia acută pe care o ai în faţa prestaţiei lui este aceea că Marius Bodochi îşi antipatizează personajul. Un motiv ar putea fi acela că Bodochi este un actor cu vocaţia rolurilor complexe, paradoxale, angoasante, febrile, în timp ce personajul care i-a fost "hărăzit" de Dan Tudor este un "ipochimen" pentru care introspecţia e doar un act social, nu o căutare. În ceea ce priveşte jocul celoralţi doi actori, Giulia Ionescu şi Cosmin Creţu, asistăm la aceeaşi incomoditate în pielea personajelor. Altfel spus: actorii exprimă, dar personajele nu o fac. Pe scurt: "Feeling" e o piesă care nu-şi ia în serios subiectul, preferând o faţetă hollywoodiană, iluzorie, a vieţii, în detrimentul examenului de conştiinţă spre care, "organic", tinde.
Casanova - o parodie a comediei dell'arte
"Casanova", pus pe scena Teatrului "Andrei Mureşanu" din Sf. Gheorghe şi jucat marţi seara la festivalul brăilean a fost o parodie mai puţin reuşită a genului comedia dell'arte. Regizorul a combinat teatrul burlesc şi comedia dell'arte, iar rezultatul nu a fost cel scontat. Publicul nu a înţeles prea mult din ceea ce se întâmpla pe scenă, a fost derutat de inconsecvenţa montării, astfel că ajunsese să aplaude la scenă deschisă ori de câte ori personajele se fugăreau. Scenografia spectacolului a fost bine realizată pentru început. Cele patru arcade decupate în pânze albe şi postamentul decorat în pătrate alb-negru trimiteau negreşit către un palat veneţian. În timpul reprezentaţiei, însă, au mai apărut două elemente care au stricat totul. Pe fundal erau proiectate între intervenţiile protagoniştilor şi imagini cu marea, cu peştii care înconjură casele veneţiene, iar regizorul nu s-a oprit aici. Fiecare actor când ieşea din scenă părea că sare în apă. Se auzea mereu un enervant fleoşcăit, pentru a reaminti spectatorului că acţiunea are loc la Veneţia. Nici muzica nu a fost chiar foarte bine aleasă. A fost, e drept, muzică tipic veneţiană, gravă, tristă, dar care mergea ca nuca în perete cu montarea alertă şi veselă. Mai mult, de vreo două ori, fără un motiv clar, regizorul a renunţat la ea pentru ritmuri moderne, care se potriveau mai bine cu vivacitatea personajelor. Nejustificată a fost şi apariţia cuplului Arlechino - Colombina, tipic pentru comedia dell'arte, dar care nu explica nimic publicului. S-a dorit probabil, o parodiere în plus a celebrei perechi pentru că în viziunea regizorală Colombina era un actor travestit şi nu prea, pentru că era îmbrăcat în haine bărbăteşti cu doar câteva accesorii feminine, un cercel şi o fundă în păr, asezonate cu gesturi feminine. Uneori, între scenele piesei apăreau cei doi care se prosteau şi ţipau. Câteodată lăsau tonul glumeţ deoparte şi deveneau serioşi, după care iar glumeţi şi ieşeau din decor. Textele pe care le-au spus actorii nu erau câtuşi de puţin erotice, însă un erotism destul de vulgar caracteriza gesturile şi mimica actorilor: Sergiu Aliuş, Mirela Bucur, Mona Codreanu, Alexandrina Ioana Costea, Nae Croitoru, Ion Fiscuteanu Jr., Duţa Guruianu, Fatma Mohamed. A fost un spectacol nereuşit, care chiar i-a alungat din sală pe unii spectatori.
Ion Creangă în viziunea inedită a lui Alexandru Dabija
Astăzi, de la ora 17.00, în sala Studio, trupa Teatrului din Piatra Neamţ prezintă spectacolul "OO!", în regia lui Alexandru Dabija. Despre această montare, criticul Oltiţa Cântec scria în revista "Teatrul azi": "În fiecare dintre aceste momente, Dabija&Co au găsit rezolvări ingenioase pentru îmbogăţirea sensurilor iniţiale, pentru suplimentarea tâlcurilor, devenind creatori împreună cu Ion Creangă. S-a umblat la subtext, s-a ieşit din text, s-a privit printre rânduri, s-a citat din contemporaneitate, s-a revenit la poveste. Fără să-i fi alterat acesteia esenţa, ci îmbogăţind-o, evidenţiindu-i resorturi la care, poate, nu ne-am gândit niciodată".
Tot în sala Studio, de la ora 21.30 va fi prezentat spectacolul "Visul unei nopţi de gală", montat de Radu Nichifor, pe muzica şi textul lui Cornel Cristei. Protagonistul, Alin Florea, face un one man show de zile mari, demonstrează o voce de invidiat şi un umor fin, bine dozat, care a făcut deliciul publicului atunci când a jucat piesa la "Understage".
În sala Mare, de la ora 19.00 se va juca spectacolul "Afacerea Protar", de fapt piesa lui Sebastian, "Ultima oră". Regia îi aparţine lui George Motoi. Este cea mai recentă premieră a Teatrului "Fani Tardini" din Galaţi, care şi-a propus să aducă în actualitate lumea mai puţin văzută a presei scrise.
