Potrivit actelor de urmarire penala, in ziua de 4 octombrie 2007, Nicusor Ionascu zis "Nicu Roscatu" isi serba ziua de nastere la barul situat la intersectia str. Sebesului cu str. Comunarzi, Radu Negru. Printre amicii invitati la chef se aflau Adrian Laurentiu Gavrila zis "Jilava" si Sorinel Lazarescu zis "Calin Nebunul". In acel moment, Laurentiu Iordan zis "Misu", client obisnuit la localului, se afla si el pe terasa, consumind linistit un pahar de vodca. La un moment dat, "Jilava" si "Calin Nebunul" au aruncat pe masa lui "Misu" ambalaje de sticks-uri si snacks-uri, cerindu-i, in bataie de joc, "sa le adune gunoaiele". Iordan a protestat si s-a ridicat de la masa, ca sa intre in cafe-bar. Atunci, "Nebunul" i-a taiat calea si l-a lovit in plina figura. Ca sa se apere, victima a aruncat paharul de vodca inspre grupul de suspecti. A intervenit "Jilava", care l-a lovit pe "Misu" cu piciorul in abdomen. Nu mai putin de trei persoane au intervenit, spunindu-le batausilor "sa nu-l bata pe Misu", insa in zadar. Victima a luat un scaun din local, ca sa se apere si a iesit pe usa de serviciu, in strada, insa a fost urmarita de agresori circa 12 metri, ajunsa din urma si lovita cu salbaticie. Cazut fiind, "Misu" incerca sa-si protejeze fata, astfel ca batausii i-au facut praf splina, lovindu-l cu picioarele in torace si abdomen. "Nu-l mai loviti, ca-l omoriti", le-a spus barmanul localului agresorilor, dupa care l-a ridicat pe cel batut si l-a condus citiva metri, pina aproape de locuinta.
Din pacate, pina pe 11 octombrie, victima s-a ingrijit cum a putut, de una singura, dupa care a chemat ambulanta. Laurentiu Iordan a avut nevoie de 30 de zile de ingrijiri medicale, medicii fiind nevoiti sa-i indeparteze splina, ca sa-i salveze viata. Acest lucru reprezinta infirmitate fizica permanenta. El le-a spus anchetatorilor ca a fost batut "de 4-5 indivizi necunoscuti", motiv pentru care, initial, cauza a fost inregistrata cu AN. "Jilava" a negat ca l-ar fi lovit pe Iordan, la barul din Radu Negru, insa probele administrate au dus la punerea lui sub acuzatie. "Calin Nebunul" a recunoscut ca l-a lovit pe tinar o singura data. Instanta va clarifica, cu siguranta, imprejurarile in care s-a petrecut agresiunea.