Mergi la conţinutul principal

Jihadist român, la doar 17 ani

Un tânăr din Craiova suspectat de propagandă jihadistă a fost adus ieri la sediul DIICOT - Structura Centrală pentru a fi audiat. Adolescentul de 17 ani a fost ridicat de procurorii DIICOT pentru că ar fi făcut în spaţiul virtual propagandă jihadistă, au precizat surse judiciare, reltatează agerpres.ro.
Tânărul este elev la un liceu din Craiova, iar anchetatorii au făcut percheziţii la locuinţa acestuia. Anchetatorii au informaţii că tânărul promova în mod sistematic, în mediul virtual, prin intermediul platformelor online, mesaje de susţinere a organizaţiilor teroriste, filme în care erau prezentate decapitări ale unor persoane capturate de membri ai grupării ISIS, dar şi materiale video cu mesaje de ameninţare şi folosire a unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa şi integritatea persoanelor, au precizat sursele citate.
Bunicul tânărului din Craiova suspectat de propagandă jihadistă a declarat presei, că acesta trecuse de doi ani la religia musulmană. „Băiatul trecuse de doi ani la religia musulmană. Nu ne povestea nouă ce făcea el acolo, dar era foarte încântat. Am încercat să îl convingem să nu mai meargă acolo, dar nu a renunţat. Până la urmă, decât să meargă prin baruri, mai bine să meargă la biserică", a spus bunicul băiatului, care locuia în casă cu acesta.

Sunaţi la telverde

În acest context, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Ovidiu Marincea, a precizat că SRI era la curent cu activitatea de autoradicalizare a tânărului.
„Aveam cunoștinţă de activitatea de autoradicalizare a lui și am furnizat toate informaţiilor pe care le-am avut autorităţilor competente, respectiv DIICOT, care a preluat cazul", a spus Marincea.
Pe de altă parte, SRI a precizat că suspiciunile cu privire la un posibil risc terorist pot fi semnalate la numărul de telefon Telverde 0800.800.100, identitatea apelantului fiind protejată. SRI le recomandă cetăţenilor să sune când observă situaţii sau persoane dubioase, precum cineva interesat de procurarea unor substanţe ce ar putea fi folosite în scopuri teroriste sau acţiuni prin care se încearcă perturbarea funcţionării unor instituţii importante.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro