Cântăreaţa Jessica Simpson a fost desemnată cea mai sexy mămică din lume de casa de modă Victorias Secret, care a prezentat, la San Francisco, ediţia din acest an a listei sale "What Is Sexy?".
Jessica Simpson - care este mamă a unei fetiţe, Maxwell, în vârstă de doi ani, şi a unui băieţel, Ace Knute, în vârstă de un an - este una dintre celebrităţile prezente pe această listă a Victorias Secret, informează contactmusic.com.
Lista "What Is Sexy?" (Ce este sexy?, n.r.) onorează cele mai atrăgătoare femei de la Hollywood, care sunt totodată o sursă de inspiraţie. Conform explicaţiilor casei Victorias Secret, în acest an, conceptul care a stat la baza elaborării listei este "Less is more" (mai puţin este mai mult, n.r.).
Pe această listă apare şi Margot Robbie, care a fost desemnată cea mai sexy actriţă.
Amber Heard - cele mai sexy picioare
De asemenea, actriţa Amber Heard este, în opinia Victorias Secret, celebritatea cu cele mai sexy picioare, în timp ce actriţa Jenna Dewan Tatum are cel mai sexy corp în bikini.
Actriţa Jessica Biel este vedeta cu cel mai sexy stil sportiv, în timp ce actriţa Zooey Deschanel este vedeta cu cel mai sexy simţ al umorului.
Pe de altă parte, actriţa Lily Collins are cel mai sexy păr, iar actriţa Jennifer Lawrence este vedeta cu cel mai sexy păr scurt, aranjat în stilul "nu-mi pasă".
Cântăreaţa Taylor Swift are cel mai sexy zâmbet, actriţa Emilia Clarke are cele mai sexy buze, Emma Stone are cei mai sexy ochi, iar Nina Dobrev a fost desemnată cea mai sexy frumuseţe naturală.