Trei brăileni sunt acuzaţi că au furat 26 de perechi de încălţăminte din incinta unui imobil situat pe strada Smârdan, unde unul dintre suspecţi lucrase în urmă cu câteva zile. Cei trei au fost prinşi de jandarmi în flagrant, în seara zilei de marţi.
La vederea jandarmilor, Georgian B., de 18 ani, Marian C., de 22 ani şi Stelică N., de 18 ani, au abandonat bunurile, încercând să fugă, însă au fost prinşi după puţin timp. Din verificările făcute a reieşit că Georgian B. ştia locul unde proprietarul depozitase bunurile, întrucât îl ajutase pe acesta să cureţe zăpada, iar drept mulţumire, în afară de bani, primise şi o pereche de pantofi. "Toate bunurile sustrase au fost recuperate şi predate persoanei prejudiciate, iar celor trei jandarmii le-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infractiunii de furt calificat. Aceştia au fost predaţi, pentru continuarea cercetărilor, lucrătorilor Poliţiei Municipiului Brăila", a precizat plt. Sorin Neftode, din cadrul Compartimentului Informare şi Relaţii Publice al Jandarmeriei Brăila.