Jandarmii vor asigura ordinea publică la Festivalul Peștelui din Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Jandarmii vor asigura ordinea publică la Festivalul Peștelui din Brăila

recomandări pentru un festival fără incidente  

 

În acest sfârșit de săptămână, pe parcursul a trei zile, se va desfășura Festivalul Peștelui Brăila 2024, iar jandarmii brăileni vor fi prezenți pentru a asigura buna desfășurare a tuturor activităților la care vor lua parte cetățenii.

Astfel, în perioada 27 - 29 septembrie, pe Faleza Dunării, se va desfășura Ediția a VI-a a acestui festival, cu o serie de manifestări cultural-artistice, show-uri culinare cu invitați speciali și artiști locali. Vor mai fi, de asemenea, activități de alimentație publică cu vânzare de produse cu specific pescăresc, dulciuri, sucuri, băuturi tradiționale, dar și articole de artizanat, ceramică etc, în scopul promovării tradițiilor și preparatelor culinare specifice unui astfel de festival. Pe parcursul festivalului, echipajele de jandarmi vor fi prezente atât în zonele de acces, cât și în proximitatea scenei special amenajte și a altor spații destinate activităților publice, monitorizând constant situația.

Acțiunile jandarmilor vor include măsuri de prevenire a incidentelor, supravegherea mulțimilor și intervenția rapidă în cazul în care apar probleme de ordine publică. Totodată, aceștia vor oferi sprijin și informații participanților, pentru a asigura o experiență plăcută și în siguranță pentru toți cei prezenți.

În comunicatul remis de Jandarmeria Brăila, se oferă o serie de ”recomandări pentru cetățeni, și anume: să respecte indicațiile forțelor de ordine și restricțiile impuse de organizatori, să nu pătrundă cu autoturismele personale în zona de desfășurare a evenimentului, pentru că accesul va fi strict pietonal,  să nu pătrundă în zona delimitată cu garduri, să nu folosească lanternele cu laser pe timpul desfășurării show-urilor culinare și muzicale, iar pentru a evita situațiile de furt sau pierdere a obiectelor personale, recomandarea pentru cetățeni este de a  manifesta răbdare și să evite pe cât posibil aglomerația din zona agenților economici,  în cazul găsesc bunuri pierdute, să le predea jandarmilor din dispozitiv.

Dacă alegeți să participați la acest eveniment și observați săvârșirea unor fapte antisociale, solicitați sprijinul jandarmilor din dispozitiv sau apelați la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, se mai arată în comunicatul transmis.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro