• luni, 9 septembrie, copiii revin pe băncile școlii și sunt programate festivități de deschidere a noului an școlar, astfel că jandarmii vor avea grijă să nu apară incidente și totul să se desfășoare în siguranță • ca în fiecare an, la unitățile de învățământ se vor aduna grupuri de elevi, profesori și părinți, astfel că oamenii legii supraveghează buna desfășurare a evenimentelor
Acțiuni în zona unităților de învățământ, la evenimentele organizate cu ocazia începerii noului an școlar. Luni, 9 septembrie, va fi prima zi de școală pentru elevi, iar numărul celor care se vor aduna la festivitățile de deschidere, elevi, profesori și părinți, va fi unul foarte mare. Jandarmii vor acționa în zona a 30 de unități de învățământ, pe care le au în grijă, pentru protecția tuturor.
Potrivit datelor transmise în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au arătat că lucrătorii instituției acordă atenție deosebită deschiderii noului an școlar, fiind programate acțiuni specifice. Se menționează faptul că la festivitatea de deschidere a anului Școlar 2024-2025, care va avea loc în data de 9 septembrie, efective ale Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila se vor afla în proximitatea unităților de învățământ avute în responsabilitate.
”Jandarmii vor acționa pentru descurajarea activităților ilegale. Acțiunile și activitățile preventive vor continua pe tot parcursul anului școlar, pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru elevi și profesori cu privire la asigurare măsuri de menținere a ordinii publice. În baza discuțiilor cu celelalte instituții partenere, Jandarmeriei Brăila i s-a atribuit un număr de 30 unități de învățământ, fiind vorba despre 6 licee, 13 școli și 11 grădinițe, toate pe raza municipiului”, au precizat ofițerii IJJ Brăila.
Reprezentanții Jandarmeriei Brăila au spus că aceste unități școlare le-au fost atribuite de comun acord, în baza discuțiilor cu Inspectoratul de Poliție Județean Brăila și Poliția Locală. S-a explicat că unitățile de învățământ au fost repartizate și în funcție de responsabilități, de exemplu Poliția Locală a luat tot ceea ce a implicat și partea rutieră, la fel și ca Poliția Națională, care se ocupă și cu dirijarea traficului rutier, la sosire și plecare de la instituțiile de învățământ.