Jandarmii au dat uniforma de serviciu pe echipamentul de fotbal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Jandarmii au dat uniforma de serviciu pe echipamentul de fotbal

Jandarmii brăileni şi-au dat întâlnire cu elevii din câteva licee din municipiu pe teren neutru, duminică. Miza întâlnirii? Cupa "Ziua Jandarmeriei" la fotbal. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila, premergător Zilei Jandarmeriei, 3 aprilie, la Clubul Sportiv Municipal Brăila şi a reunit şase echipe. Competiţia s-a aflat la prima ediţie, însă conducerea IJJ Brăila şi-a propus să facă din aceasta o tradiţie.
Elevii de la liceele brăilene "G. K. Contantinescu", "Grigore Moisil", "Constantin Brâncoveanu", "Mihail Sebastian" şi "Panait Istrati" s-au întrecut în aptitudini sportive pe teren cu echipa jandarmilor. Dacă la începutul competiţiei, jocurile au fost mai lejere, în semifinale s-a simţit presiunea, iar jucătorii au luptat din răsputeri pentru podium. Cei mai buni s-au dovedit a fi elevii de la Liceul Teoretic "Mihail Sebastian", care au luat acasă cupa. Pe locul II, s-a clasat echipa IJJ Brăila, iar locul III a fost ocupat de echipa Liceului Tehnologic "Grigore Moisil".
Ca să nu existe discuţii legate de arbitraj, meciurile au fost arbitrate de Adrian Cibea de la Comisia Judeţeană de Arbitraj din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Brăila, preşedintele comisiei fiind Daniel Deca.
"IJJ a organizat această competiţie cu prilejul aniversării a 165 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Pe timpul competiţiei, jadarmii au desfăşurat şi o activitate de prevenire a violenţelor în sport, de informare cu privire la prevederile Legii 10/ 2012 de prevenire şi combatere a violenţelor cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, mesajul final fiind «Fotbalul înseamnă spectacol. Alege să fii fair-play!». Considerăm că a fost un succes", ne-a spus la finalul competiţiei plt. maj. Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al IJJ Brăila.
Activităţile dedicate Zilei Jandarmeriei continuă şi săptămâna aceasta cu Campionatul intern la tenis de masă. Acesta se desfăşoară în vederea dezvoltării spiritului de colaborare şi solidaritate între cadrele unităţii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro