* mai mulţi ofițeri și subofițeri, care ”s-au remarcat prin profesionalism, dedicare și rezultate de excepție în activitatea desfășurată”, au fost avansaţi înaintea expirării stagiului minim * avansările au avut loc la data de 29 noiembrie, în contextul apropierii zilei de 1 Decembrie – Ziua Națională a României, într-un cadru festiv, în prezența conducerii și a colegilor din cadrul inspectoratului
Avansări în grad în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, înaintea expirării stagiului minim, a mai multor ofițeri și subofițeri. „Această recunoaștere reprezintă o confirmare a eforturilor depuse de aceștia pentru îndeplinirea misiunilor specifice jandarmeriei, contribuind totodată la consolidarea imaginii și performanței instituției noastre”, au tarnsmis reprezentanţii Jandarmeriei.
Avansările au avut loc la sediul temporar al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila situat în Cartierul Vidin, Str. Calea Galați nr. 346A, la data de 29 noiembrie, în contextul apropierii zilei de 1 Decembrie – Ziua Națională a României, într-un cadru festiv, în prezența conducerii și a colegilor din cadrul inspectoratului.
Inspectorul-șef al Jandarmeriei Brăila a felicitat personal cele șase cadre avansate (doi ofițeri și patru subofițeri), adresându-le mulțumiri pentru devotamentul și implicarea de care au dat dovadă: „Aceste avansări sunt o recunoaștere a meritelor dumneavoastră și un motiv de mândrie pentru întreaga noastră instituție. Continuați să reprezentați un model de profesionalism și integritate, atât pentru colegi, cât și pentru comunitatea pe care o deservim”.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila își reafirmă angajamentul de a susține și recompensa performanța, încurajând astfel excelența în toate domeniile de activitate.
Mesajul jandarmilor: Felicităm cadrele avansate și le dorim mult succes în continuare!
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.