Jale mare în parcuri, locuri de promenadă şi zonele de joacă pentru copii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Jale mare în parcuri, locuri de promenadă şi zonele de joacă pentru copii

Zilele trecute, cât a fost cald şi soare, brăilenii au ieşit la plimbare în parcurile municipiului şi pe faleza Brăilei, iar cei mici au luat cu asalt locurile de joacă ce le sunt rezervate.
Cine a încercat, însă, să se aşeze pe băncile de lemn din Piaţa Independenţei a avut o surpriză neplăcută. De fapt, mai multe suprize, ce porneau de la stratul gros de praf care stăruia pe aceste bănci încă de la începutul lunii martie, de când cu ciclonul care a adus peste Brăila pulberi roşii din îndepărtata Sahara. Apoi, faptul că aceste bănci de pe platoul din faţa Primăriei au fost confecţionate din scândură nerezistentă la intemperii şi vopsite cu cea mai proastă vopsea a făcut ca aceastea să putrezească, să crape sau să se dezintegreze pur şi simplu sub ploaie, soare ori zăpadă.
În ceea ce priveşte locurile de joacă pentru copii, sunt destule situaţii unde ei nu pot folosi dotările respectivelor spaţii din cauza gropilor (acum pline cu apă) sau a buruienilor netăiate din mijlocul verii trecute. Fie că este vorba despre părculeţul de lângă Piaţa Vidin, fie că vorbim despre curtea interioară de la Romarta Nouă, din "buricul târgului", lucrurile stau cam la fel. De fapt, la cel de la Romarta sunt şi alte nereguli: gardul metalic rupt, pietrişul aruncat pe o alee pietonală şi spaţiul verde, iar când este cald, prezenţa câinilor de apartament aduşi în incinta locului de joacă de către proprietari. Normal ar fi ca în toate parcurile de joacă pentru copii din oraş să se purceadă cât mai rapid la repararea şi completarea dotărilor, ungerea pieselor în mişcare etc . Mai rămâne apoi problema prezenţei, atât ziua cât şi noaptea, până târziu, a găştilor de tineri gălăgioşi, puşi pe distrugere şi mari consumatori de băuturi alcoolice, care în plus fumează, sparg seminţe şi îşi aruncă pachetele de ţigări şi PET-urile de bere peste tot, fără să fie deranjaţi de niciun agent al Poliţiei Locale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro