Mergi la conţinutul principal

Jaf în Pasul Gutâi din Maramureş

"Indivizi mascaţi care simulau efectuarea unui control rutier au oprit pe DN 18 mai multe autoturisme. Din informaţiile pe care le deţinem este vorba despre şase indivizi care purtau uniforme kaki şi veste reflectorizante. O autospecială care aparţine unei societăţi de transport valori a oprit şi ea.(...) Atacatorii au imobilizat şi dezarmat însoţitorii, după care unul dintre suspecţi a urcat la volan şi a condus maşina pe un drum lăturalnic, la câteva sute de metri de drumul naţional. Apoi au luat banii din autospecială şi i-au încuiat în compartimentul tezaur al acesteia pe cei trei angajaţi ai firmei şi au părăsit zona cu un autoturism de teren", a declarat Voichiţa Zehan, purtător de cuvânt al IPJ Maramureş.
Zehan a mai spus că, în acest moment, cele trei persoane care însoţeau transportul au fost eliberate din maşina de transport valori în care au fost închise de atacatori şi se află la sediul IPJ pentru audieri.
"Angajaţii care lucrează pe maşinile de transport valori nu au voie să coboare din maşină, să deschidă geamurile sau să discute cu alte persoane pe toata durata misiunii. Cert este că unul dintre angajaţi a coborât din maşină la semnal (al infractorilor care purtau uniforme DPIR, n.r.), iar ulterior atât el cât şi ceilalţi doi colegi au fost deposedaţi de arme", au precizat reprezentanţii IPJ Maramureş.
Maşina de transport valori jefuită marţi dimineaţă în Pasul Gutâi din Maramureş aparţine firmei G4S şi urma să alimenteze cu bani mai multe ATM-uri. Potrivit primelor informaţii deţinute de poliţişti, şase indivizi cu cagule pe faţă i-au blocat trecerea pe şosea două autoturisme furate din Baia Mare în cursul nopţii.
Conform oficialilor IPJ Maramureş, anunţul despre jaf a fost făcut la numărul de urgenţă 112 de unul dintre cei aflaţi în autovehiculul atacat, care nu fusese deposedat de telefonul mobil.
Poliţia Maramureş a instituit filtre pe DN 18 pentru căutarea suspecţilor din cazul jafului armat. De asemenea, echipe de jandarmi au descins în zonă şi îşi vor extinde căutările inclusiv în zona împădurită din zona Pasului Gutâi. Din primele informaţii reiese că maşina ce transporta valori monetare a fost jefuită după trecerea din Pasul Gutâi, la coborâre înspre localitatea Mara.
Poliţia de frontieră a luat de asemenea măsuri de monitorizare a frontierei cu Ucraina, după ce a apărut informaţia că infractorii ar putea proveni din această ţară.

Suma furată în jaful din Maramureş trebuia folosită pentru plata unor pensii

Suma furată în Maramureş, din maşina de transport valori, a fost livrată de Poşta Română pentru plata unor pensii, spun surse apropiate anchetei, precizând că mai multe sucursale ale societăţii transportatoare au fost amendate anul acesta.
Sursele citate au declarat că mai multe sucursale ale G4S, societatea care transporta banii, au fost amendate, anul acesta, de poliţişti, pentru diferite nereguli, una dintre acestea fiind lipsa escortei maşinilor de transport valori în afara localităţilor.
Directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, Marius Vătavu, a declarat că o mare parte din suma furată în jaful din Maramureş era destinată pentru plata unor pensii şi trebuia să ajungă în 40 de localităţi, adăugând că suma respectivă era asigurată.
"O parte, dacă nu chiar toţi banii erau ai noştri. O parte din sumă, mică, era în euro, iar restul în lei", a precizat Marius Vătavu.
Conform acestuia, banii erau asiguraţi, iar compania care efectua transportul avea o poliţă de asigurare.
"De dimineaţă am informat forurile superioare şi s-au luat toate măsurile pentru a asigura în timp util pensiile. Pe lângă acei bani, am trimis şi la sucursala din Cluj bani de la centru. Avem de deservit 40 de localităţi. Vom încerca să distribuim pensiile în mod normal, cel mult cu o zi întârziere. Depunem eforturi pentru ca oamenii să-şi primească pensiile fără decalaj prea mare", a precizat directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro