• încă mai găsiți bilete pe www.blt.ro și la agenția teatrală • săptămâna aceasta se vor juca și ”Lacrimile amare ale Petrei von Kant” și ”Bună seara, domnule Wilde!”, toate locurile la aceste două spectacole fiind ocupate
Brăilenii iubesc teatrul! O dovedește cererea mare pentru bilete, două din cele patru spectacole programate săptămâna aceasta la Teatrul ”Maria Filotti” urmând să se joace cu casa închisă.
Primul spectacol, programat chiar astăzi, este ”Bună seara, domnule Wilde!”, regia Dragoș Ioniță, susținut de trupa TMF Junior, formată din elevii Raluca Luca, Edi Stan, Robert Ghețu, Ioana Comșa, Veve Dinulescu, Maia Caplea și Cristina Vasiliu. Al doilea spectacol sold out, programat sâmbătă, este ”Lacrimile amare ale Petrei von Kant” de Rainer Werner Fassbinder, regia Eugen Gyemant, cea mai nouă premieră a teatrului, cu actrițele Ramona Gîngă, Corina Borș, Elena Andron, Ileana Ursu, Flori Popa și Iulia Vasilescu.
Bilete mai sunt la spectacolele de vineri și duminică, producții adresate tuturor categoriilor de vârstă. Este vorba despre:
”Gaițele” Al. Kirițescu, regia Radu Nichifor, vineri, 2 februarie, Sala Mare, ora 18.00. Spectacolul reprezintă una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească și unul dintre cele mai longevive spectacole din repertoriul teatrului brăilean. Spectacolul se adresează în egală masură atât tinerei generații, dar și publicului matur, avizat și dornic de comedie. Distribuția: Monica Ivașcu, Elena Andron, Ramona Gângă, Corina Borș, Dan Moldoveanu/Silviu Debu, Cătălina Nedelea, Flori Popa, Iulia Vasilescu/Sânziana Cristina Butoi, Zane Jarcu, Marcel Turcoianu și Valentin Terente. Decoruri și costume - Vioara Bara, muzică Cornel Cristei și Marian Ecmegian.
”Naufragiat!” de Donald Margulies, regia Andrei Huțuleac, duminică, 4 februarie, Sala Mare, ora 18.00. Piesa lui Donald Margulies (traducere Corina Moise) spune povestea unui aventurier elvețian, pe numele lui Louis de Rougemont, care la începutul secolului XX, în Anglia, a scris un bestseller în care relata aventurile pe care le-a trăit timp de 30 de ani ca naufragiat pe o insulă. “Am încercat să oferim publicului șansa de a se reîndrăgosti de un teatru curat, capabil să spună povești coerente, inteligibile și care emoționeză un spectru cât mai larg de spectatori, indiferent de vârstă sau de nivelul de educație”, spunea regizorul Andrei Huțuleac înainte de premieră. Din distribuția spectacolului fac parte alături de Ciprian Chiricheș actorii Nicholas Cațianis, Corina Borș și Blanca Doba. Scenografia – Maria Nicola, light design – Lucian Moga.
Spectacolul a avut premiera în septembrie 2022 și de atunci și până în prezent, a fost invitat în mai multe festivaluri, cucerind publicul de fiecare dată, dar și criticii. Spre exemplu, anul trecut, la Festivalul “Săptămâna Teatrului Tânăr” de la Buzău, “Naufragiat!” a primit premiul pentru “Cel mai bun spectacol”, dar și pentru “Cel mai bun actor”, acordat lui Ciprian Chiricheș pentru rolul lui Louis de Rougemont.
Cum biletele la spectacolele Teatrului ”Maria Filotti” se vând rapid, grăbiți-vă să prindeți locuri! Biletele pot fi cumpărate pe www.blt.ro sau la agenția teatrală.
Programul complet pentru luna februarie îl găsiți pe pagina de Facebook a Teatrului ”Maria Filotti” și pe site-ul www.tmf.ro.