Acţiune pentru verificarea societăţilor care au angajat cetăţeni străini | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Acţiune pentru verificarea societăţilor care au angajat cetăţeni străini

• în urma controalelor, nu au fost identificaţi străini primiţi la muncă fără aviz de angajare • în schimb, inspectorii au găsit români ce munceau “la negru”

 

Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila şi reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări au desfăşurat o campanie privind verificarea modului în care angajatorii români respectă legea aplicabilă străinilor pe teritoriul României. Acţiunea s-a desfăşurat în perioada 14-18 noiembrie 2019.

Obiectivele campaniei au fost “identificarea şi combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piaţa muncii din România, identificarea angajatorilor care utilizează cetăţeni străini non UE în activităţi lucrative, identificarea angajatorilor români care primesc la muncă pe teritoriul României un lucrător străin non UE detaşat, garantarea în plată a salariului de bază minim brut pe ţară, verificarea respectării prevederilor legale privind timpul de muncă şi de odihnă, creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor români pentur necesitatea respectării prevederilor legale privind angajarea străinilor, diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea regimului străinilor pe teritoriul României, eliminarea neconformităţilor constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi, după caz, aplicarea de sancţiuni contravenţionale corespunzătoare”, potrivit unui comunicat de presă emis de ITM Brăila.

Cu această ocazie, au fost verificaţi 6 angajatori din domeniile restaurante, comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse nealimentare, activităţi în ferme mixte, care aveau angajaţi cetăţeni străini.

Deşi acţiunea se concentra pe angajaţii străini, inspectorii au identificat probleme în ceea ce priveşte...angajaţii români. “Menţionăm că nu au fost identificaţi cetăţeni străini primiţi la muncă fără aviz de angajare”, se mai arată în comunicat. În schimb, a fost găsit un român ce muncea “la negru”, angajatori care nu au înmânat un exemplar al contractului individual de muncă salariatului înainte de începerea activităţii, neevidenţierea timpului de muncă efectuat de salariaţi şi nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal.

Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 43.000 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro