• acţiunea de informare şi conştientizare a vizat ucenicia la locul de muncă, stagiul pentru absolvenţii de facultate şi internship-ul • la eveniment au fost prezente 24 de persoane, printre care şi angajatori • inspectorii ITM le-au mai vorbit celor prezenţi şi despre cele mai recente modificări aduse Codului Muncii şi Legii 52/2011 şi au adus clarificări pentru aplicarea OUG 114/2018
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a organizat, la începutul acestei săptămâni, o acţiune de informare şi conştientizare a angajatorilor despre respectarea legii în ceea ce priveşte ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenţii de facultate şi internship. Evenimentul a avut loc, la începutul acestei săptămâni, la sediul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECCAR). Au fost prezente 24 de persoane, printre care angajatori, prestatori de servicii, reprezentanţi ai angajatorilor din diferite domenii de activitate, dar şi persoane fizice.
În cadrul întâlnirii, inspectorii ITM le-au vorbit celor prezenţi atât despre legislaţia referitoare la ucenicie, stagiu şi internship, cât şi despre cele mai noi modificări aduse Legii 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri şi Legii 53/2003 -Codul Muncii. În plus, au adus clarificări privind aplicarea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.
Principalele obiective ale acestei acţiuni au fost: îndrumarea angajatorilor interesaţi de aplicarea corectă şi unitară a prevederilor legale privind ucenicia, stagiul şi internship-ul; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor care pot, potrivit legii, să angajeze persoane pe bază de contracte individuale de muncă, inclusiv contracte de ucenicie, de stagiu sau de a utiliza interni în baza contractului de internship, pentru a-şi asigura forţă de muncă calificată, în funcţie de cerinţe; informarea persoanelor/salariaţilor/angajatorilor despre dezvoltarea carierei şi a procesului de formare profesională continuă şi, respectiv, la locul de muncă; conştientizarea promovării dialogului social care să ducă la dezvoltarea parteneriatelor la nivel local în ceea ce priveşte integrarea durabilă pe piaţa muncii a persoanelor fără loc de muncă şi asigurarea tranziţiei absolvenţilor de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii; facilitarea integrării sociale a persoanelor interesate, cu vârsta peste 16 ani, în concordanţă cu aspiraţiile profesionale şi cu necesităţile pieţei muncii.
Acţiunile de informare şi conştientizare au vizat angajatorii, persoanele care au împlinit 16 ani şi care doresc să participe la programe de internship, persoanele de 16-24 de ani interesate să obţină o calificare în sistemul de formare profesională a adulţilor, viitori absolvenţi de facultate sau care au deja o diplomă de licenţă şi, la debutul profesiei, se angajează cu contract individual de muncă pe un post conform specializării absolvite, dar şi furnizorii de formare profesională pentru ucenicia la locul de muncă plus alţi formatori autorizaţi sau acreditaţi.
“Prin această acţiune, s-a urmărit, de asemenea, încurajarea promovării dialogului social care să ducă la dezvoltarea parteneriatelor la nivel local în ceea ce priveşte integrarea durabilă pe piaţa muncii a persoanelor fără un loc de muncă şi asigurarea tranziţiei absolvenţilor de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii”, se arată într-un comunicat de presă emis de ITM Brăila.