Mergi la conţinutul principal

IT&C: Serverele Agenţiei Spaţiale Europene au fost sparte de un hacker român

Site-ul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) a fost spart duminică de un binecunoscut hacker român, care îşi spune TinKode şi care în trecut a intrat pe serverele marinei regale britanice, ale armatei SUA şi chiar ale NASA.

Românul a pătruns în serverul de web al site-ului www.esa.int şi a deschis documente sensibile, inclusiv proiecte referitoare la activitatea sateliţilor. El şi-a dezvăluit atacul (nu şi metoda) pe site-ul propriu, unde a postat, printre altele, sute de adrese de e-mail, baze de date cu utilizatori şi parolele asociate unor renumite institute ştiinţifice europene şi companii, printre care CERN sau BAE Systems.

"TinKode" susţine că a trimis un e-mail către ESA, care are sediul la Paris, în care şi-a anunţat prompt atacul. El ar fi vrut să marcheze astfel aniversarea întoarcerii cu bine pe Pământ, la 17 aprilie 1970, a navetei Apollo, după eşecul acesteia de a ajunge pe Lună.

Agenţia Spaţială Europeană a confirmat ulterior atacul, dar a spus că site-ul principal nu a fost afectat şi nici reţeaua sa internă, în schimb au fost compromise câteva servere FTP folosite de cercetători din organizaţii partenere pentru a face schimb de date. "Serverele afectate au fost închise, securitatea a fost sporită, iar partenerii au fost anunţaţi", a declarat un purtător de cuvânt de la ESA.

"TinKode" este cunoscut pentru atacurile sale prin care expune vulnerabilităţile unor site-uri foarte cunoscute. Unul dintre site-urile vizate de român în trecut a fost YouTube.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro