* magistrații Tribunalului Brăila l-au condamnat pe inculpatul C.P., cu acord de recunoaștere a vinovăției, la pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă * oricum, el era deja la închisoare, întrucât avea o condamnare de 11 ani pentru viol și corupere sexuală a minorilor, iar acum s-a dispus contopirea pedepselor * italianul de 75 de ani, stabilit la Brăila și acuzat că a batjocorit o copilă, cu acordul mamei acesteia, are acum o pedeapsă finală de 12 ani și 2 luni de închisoare * mama minorei a primit 6 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă, în urma contopirii tuturor pedepselor ea având de executat 16 ani și 4 luni * dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galați, unde se va da sentința finală
Italianul acuzat de viol asupra unei minore și mama copilei care a permis ca fiica ei să fie batjocorită de bărbatul de 75 de ani au primit noi condamnări. Acuzați de comiterea infracțiunii de pornografie infantilă, italianul C.P. și mama fetiței abuzate, inculpata B.F., au fost condamnați la noi pedepse cu închisoarea.
Magistrații Tribunalului Brăila l-au condamnat pe inculpatul C.P., cu acord de recunoaștere a vinovăției, la pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă. El era deja la închisoare, întrucât avea o condamnare de 11 ani închisoare, pentru viol și corupere sexuală a minorilor, iar acum s-a dispus contopirea pedepselor, ajungându-se la 12 ani și 2 luni de închisoare. Mama minorei a primit 6 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă, în urma contopirii tuturor pedepselor ea având de executat 16 ani și 4 luni. Sentința nu este definitivă, dosarul fiind la Curtea de Apel Galați, unde se va da decizia finală.
Soluția Tribunalului Brăila, postată pe site-ul instanței, este următoarea: “Condamnare cu acord de recunoaștere. Condamnă pe inculpatul C. P. la pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă (faptă comisă în perioada 18.03.2019-10.12.2020). Constată că infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat, prin Sentința Penală nr. 976/24.06.2021 pronunțată de Judecătoria Brăila, rămasă definitivă la Curtea de Apel Galați, la pedeapsa principală rezultantă de 11 ani de închisoare (...). Contopește pedepsele principale aplicate inculpatului C. P. de: 3 ani și 6 luni de închisoare, aplicată prin prezenta sentință; 10 ani de închisoare; 3 ani de închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu, în final inculpatul executând pedeapsa principală rezultantă finală de 12 ani și 2 luni de închisoare. Condamnă pe inculpata Ș. (fostă B.) F. la pedeapsa principală de 6 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de pornografie infantilă (faptă comisă în perioada 18.03.2019-10.12.2020). Contopește pedepsele principale aplicate inculpatei care execută în final pedeapsa principală rezultantă finală de 16 ani și 4 luni de închisoare”.
Prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă , prin reprezentant legal și obligă, în solidar, pe inculpații C. P. și Ș. (fostă B.) F. să plătească părții civile suma de 10.000 (zece mii) de euro cu titlu de daune morale. În plus, se instituie măsura sechestrului asigurator în privința bunului imobil-teren cu construcții, situat în municipiul Brăila.
Instanța a dispus și prelevarea de probe biologice de la fiecare inculpat, care vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în cadrul Sistemului Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al acestora.
În cauză s-a formulat apel, iar dosarul se află acum pe rolul Curții de Apel Galați.
Pornografie infantilă
Anul trecut, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) l-au trimis în fața instanței pe inculpatul C.P., cetățean italian arestat preventiv în alt dosar penal, pentru pornografie infantilă în formă continuată. Era vorba despre bărbatul acuzat că și-a satisfăcut nevoile sexuale cu o fetiță acum în vârstă de 10 ani, totul cu acordul mamei copilei. Magistrații Judecătoriei Brăila l-au condamnat pe italian la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru viol și corupere sexuală, iar mama fetiței a primit pedeapsa finală de 14 ani și 4 luni închisoare pentru complicitate și rele tratamente aplicate minorului. Pedepsele au rămas definitive la Curtea de Apel Galați. Inculpații nu s-au mulțumit doar să o abuzeze pe minoră, ci au și filmat-o în timpul actelor sexuale, fiind apoi trimiși în judecată într-un alt dosar, pentru pornografie infantilă.
Pe rolul Tribunalului Brăila a fost înregistrat un nou dosar ce are ca obiect “pornografia intantilă”, acuzații fiind inculpatul C.P. (n.r. - italianul violator) și inculpata B.F., mama minorei. Inculpații au invocat excepții în cauză, încercând să scape de acuzațiile de pornografie infantilă, însă fără succes.
Am încercat să aflăm mai multe date din acest dosar de pornografie infantilă, însă în urma solicitării transmise la DIICOT ni s-a comunicat că nu pot fi făcute publice date din rechizitoriul de trimitere în judecată pentru această infracțiune în care victimele sunt minore. Cert este însă că dosarul ce are ca obiect “pornografia infantilă” este pe rolul Tribunalului Brăila, iar recent s-a dat și condamnarea în acest caz, mai departe magistrații instanței superioare fiind cei care vor lua decizia finală.
Condamnarea în dosarul «Filme erotice cu o minoră»
În luna iunie 2021, la Judecătoria Brăila s-a dat condamnarea față de italianul care și-a satisfăcut nevoile sexuale cu o minoră acum în vârstă de 10 ani. Cetățeanul italian de 75 de ani, cu domiciliul în Brăila, judecat pentru infracțiunea de viol și corupere sexuală a minorilor, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Brăila la pedeapsa de 11 ani închisoare. Mama fetiței de 10 ani, cea care a fost de acord ca fiica sa să fie abuzată de italian și chiar filmată în timpul partidelor de amor, a primit pedeapsa finală de 14 ani și 4 luni închisoare. Inculpații au fost puși să plătească daune morale de 90.000 euro.
După cum v-am informat în edițiile anterioare, anchetatorii au stabilit că bărbatul și-a satisfăcut nevoile sexuale, în ultimii doi ani, cu minora care îi putea fi nepoată, totul cu acordul femeii care o avea în grijă pe micuță. Potrivit anchetatorilor, mama se ocupa cu activități de prostituție, în țară și peste hotare. Ea a determinat-o pe copilă să întrețină raporturi și acte sexuale orale cu inculpatul C.P., spunând că au nevoie de bani.
Reamintim că anchetatorii l-au luat în vizor pe cetățeanul italian în urma unei sesizări. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila s-a înregistrat un dosar penal în baza denunțului unei persoane care văzuse cum un bărbat întreținea raporturi sexuale cu o fetiță minoră de aproximativ 10 - 11 ani, într-un apartament din municipiul Brăila. În decembrie 2020, polițiștii brăileni s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor și corupere sexuală a minorului, fiind efectuate percheziții.
În urma anchetei, s-a stabilit că inculpatul C.P. a legat o relație cu o femeie din Brăila care venea la domiciliul său și întreținea relații sexuale cu italianul. Potrivit anchetatorilor, brăileanca care avea să devină inculpată în dosar venea cu o fetiță minoră care, după cum au spus surse judiciare, ar fi fost chiar fiica sa. încă din anul 2015, au stabilit anchetatorii, italianul a întreținut relații sexuale cu inculpata B.F., iar după câțiva ani a cunoscut-o pe fetița femeii care avea 8 - 9 ani. Cei doi inculpați au întreținut relații sexuale, după cum arată anchetatorii, în schimbul unor sume de bani pe care le primea femeia.
S-a stabilit că cei doi inculpați au întreținut raporturi sexuale în prezența minorei, care îi privea pe cei doi în timpul consumării acestora. Inculpatul a spus în fața anchetatorilor că ar fi auzit când femeia i-ar fi propus fiicei sale minore să întrețină cu el un act sexual oral.
Potrivit unor surse judiciare, inculpatul a precizat că, în perioada 2018 - octombrie 2020, la diferite intervale de timp, în repetate rânduri, minora i-a făcut sex oral la domiciliul său. Surse din rândul anchetatorilor au spus că inculpatul îi dădea diferite sume de bani numitei B.F., cuprinse între 200 și 250 lei, pentru fiecare act sexual oral în schimbul favorilor sexuale oferite de minoră.
În final însă, a luat sfârșit tot acest film erotic în care căzuse minora aflată în imposibilitatea de a se apăra și care nu beneficia nici de protecția femeii care o avea în grijă. Condamnările au venit, una după alta.