• ambele goluri au fost înscrise pe contraatac, în prima repriză • în urma acestei înfrângeri, Dacia Unirea a coborât pe locul al 12-lea
În ultimul meci al etapei a 9-a a Ligii a II-a formaţia brăileană a pierdut cu 2-0 la Chindia Târgovişte, după o partidă slabă făcută de jucătorii pregătiţi de Alin Pânzaru.
Prima ocazie a partidei s-a soldat şi cu primul gol, pe contraatac Stoica a centrat în faţa porţii, Cherchez a lăsat mingea să treacă, iar Nisipeanu a pus latul şi a deschis scorul, min15. 1-0 pentru Chindia. După doar trei minute brăilenii au avut şansa de a egala însă Frunză a trimis mingea peste poartă. Gazdele ar fi putut să-şi dubleze avantajul în minutul 20, dar Ispas (min. 22) a trimis mingea, cu capul, în plasa laterală, iar în minutul 23 a fost rândul lui Vătavu să rateze dintr-o poziţie bună. Dacia Unirea a replicat prin două atacuri periculoase, dar mingea şutată de Iosofache (min. 26) a fost reţinută de Popescu, iar trei minute mai târziu, Costel Roşu a şutat de la 7 metri, însă portarul gazdelor a reţinut mingea pe linia porţii. Insistenţa în atac a Chindiei s-a concretizat a doua oară în minutul 32: Nisipeanu a primit o minge cadou de la fundaşii brăileni, i-a pasat lui Cherchez care a dublat avantajul gazdelor. Un minut mai târziu Pop a avut şansa de a reduce din diferenţă, dar a fost blocat in extremis de portarul gazdelor. În finalul reprizei Chindia putea înscrie al treilea gol, dar mingea şutată din lovitură liberă de Liviu Mihai a lovit transversala, iar la ultima fază, Frunză a trimis mingea peste apărătorii gazdelor, însă Costel Roşu nu a reuşit să o trimită pe lângă Popescu.
Partea a doua a meciului a fost săracă în faze de poartă. La zece minute de la reluare, Pancea nu a ajuns la mingea trimisă de Liviu Mihai, iar, în minutul 72, Olaru a respins cu piciorul mingea şutată de Negruţ. Portarul brăilean s-a remarcat şi în minutul următor când l-a blocat pe Martac, mingea deviată de el a ajuns la Nisipeanu care din 9 metri cu poarta goală a ratat majorarea scorului. Singura ocazie de gol a brăilenilor din această repriză a fost irosită de Pop şi Chindia s-a impus cu 2-0, aşa cum o făcuse de două ori şi în sezonul precedent.
Dacia Unirea: Olaru - Niţă, Lazăr, L. Ivan (min. 38: Bucur), C. Mihai - P. Ioan (min. 56: Banyoi), Stănciulescu - Roşu, Frunză, Iodofache (min. 69: Covaciu) - Al. Pop.