* volumul scris de acesta va fi lansat la Biblioteca Judeţeană, joi, 25 februarie, de la ora 17.00, la Sala “Fănuş Neagu”
Joi, pe 25 februarie, de la ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila, Sala “Fănuş Neagu”, are loc lansarea cărţii „The Republic of Moldova between East and West: vectors and agents of change that determine political attitudes (1991-2016)”, semnată de dr. Stoica Cristinel Popa. Evenimentul va fi moderat de drd. Ion Volcu, iar prezentarea cărţii va fi făcută de dr. prof. Corina Pavel şi dr. prof. Ştefan Aftodor.
Acest volum, scris de autor ca disertaţie de doctorat la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, oferă o contribuţie unică la istoriografia mondială, analizând primii 25 de ani de la independenţa Moldovei din 1991, pe baza unor surse noi de informaţii.
În acelaşi timp, aduce în atenţia publicului surse mai vechi care au fost utilizate în mod repetat în istoriografia română/moldovenească, dar care până acum nu au fost puse la dispoziţia comunităţii ştiinţifice internaţionale din cauza barierei lingvistice. În plus, volumul include interviuri cu membrii Parlamentului Republicii Moldova, semnatari ai Declaraţiei de Independenţă din 1991, lideri ai Mişcării de Eliberare Naţională, miniştri guvernamentali, un prim-ministru, primii doi preşedinţi ai Republicii Moldova şi alţii.
Într-o ţară în care 80% din mass-media este controlată direct sau indirect de entităţi străine; unde o armată ocupaţională nu a plecat niciodată de la cel de-al doilea Război Mondial, ci doar şi-a schimbat numele; unde forţele străine exercită încă un control economic, politic, religios şi militar considerabil, este de înţeles că mulţi confundă propaganda privind istoria Moldovei cu o relatare istorică factuală a teritoriului în cauză. Ca atare, autorul prezintă criza de identitate resimţită continuu de mulţi cetăţeni moldoveni ca fiind o consecinţă directă a intervenţiei externe.
Politolog, istoric, asistent universitar, activist ONG şi preşedintele Asociaţiei Euroteens din Brăila, dr. Stoica Cristinel Popa a absolvit trei universităţi americane: licenţa la Stanford şi două masterate la Harvard şi Universitatea Texas din Austin. A urmat programe internaţionale de instruire, cercetare şi voluntariat în 30 de ţări de pe cinci continente. Bursele sale însumează peste jumătate de milion de dolari. Printre distincţiile pe care le-a primit se numără absolvirea „cu onoruri“ a licenţei la Stanford University, alegerea ca „cel mai probabil să fie un viitor preşedinte al ţării sale“ de către colegii de la Harvard University şi „Premiul de Excelenţă pentru Studenţii Angajaţi“, oferit de către Departamentul de Resurse Umane de la University of Texas. În anul 2018, Stoica Cristinel Popa a fost ales ca fiind unul dintre cei 200 români remarcabili în viaţă, în cadrul proiectului Capsula Timpului “Romania 2118,” organizat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. A mai publicat: „Anticorruption reform in the Republic of Moldova” (2017) şi “The Last Iron Curtain: An Exploration of the Romanian-Moldovan Possible Reunification”(2011, reeditată în 2015). Momentan, Dr. Popa este cadru didactic asociat la Universitatea „Danubius” din Galaţi.