Mergi la conţinutul principal

ISJ nu are solutii pentru copilul-terorist

Consilierul municipal PRM, Mihai Danut, este nemultumit de modul in care a inteles Inspectoratul Scolar Judetean sa rezolve problema "copilului-terorist" de la Scoala Generala "Ion Bancila". Mihai, care are in responsabilitatea sa scoala amintita, ca reprezentant al CLM, a dorit sa se implice in rezolvarea situatiei cu elevul de clasa a V-a care isi terorizeaza colegii, dar si profesorii, prin comportamentul extrem de violent si a asistat la mai multe intilniri ale conducerii unitatii de invatamint cu tatal baiatului. Consilierul a fost multumit sa afle ca Inspectoratul Scolar a decis sa-l mute pe acesta, intr-o clasa speciala, formata numai cu copii care au probleme de comportament si care ar fi urmat sa fie indeaproape supravegheati de cadrele didactice. El a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca a fost neplacut suprins sa afle ca, mai nou, decizia conducerii ISJ s-a schimbat si ca, de fapt, elevul va fi mutat intr-o alta scoala, insa tot la o clasa obisnuita. Mihai este sigur ca aceasta nu este o rezolvare a problemei, pentru ca, de fapt, teroarea se va muta de la Scoala "Ion Bancila", la Scoala generala nr 5. Consilierul nu considera ca este corect ca, dupa ce zeci de elevi au fost chinuiti de baiatul care vorbea urit, care isi dadea pantalonii jos, care injura profesorii si-si batea colegii mai mari sau mai mici, sa fie dus intr-o alta scoala, unde sa faca acelasi lucru: "Am avut o intilnire extrem de interesanta la ISJ, unde a fost o intreaga discutie pe tema copilului acesta si unde s-a convenit ca cele discutate sa nu se dea publicitatii, lucru pe care eu l-am respectat. Acolo s-a hotarit sa se creeze o clasa speciala, unde copiii care au aceleasi probleme, de aceeasi virsta, sa fie adusi si sa fie supravegheati mai bine de profesori. Am fost incintati cu totii de solutie si asteptam terminarea vacantei de iarna, ca sa se realizeze acest lucru. De la inceputul acestui an, baiatul a continuat sa creeze probleme in clasa si in scoala, iar in ultimele zile a avut un comportament cu totul si cu totul deviat de la ceea ce ar insemna ceva normal pentru un elev de virsta lui. Ieri ( luni-n.r.), tatal copilului a facut un scandal monstru, jignind si aducind injurii conducerii scolii, precum si oricarui profesor ii iesea in cale. In aceste conditii, ISJ a ajuns la concluzia ca acest elev nu poate fi catalogat ca avind un comportament deviant si ca ar trebui sa-si continue studiile intr-o scoala obisnuita si s-a hotarit doar sa fie mutat de la Scoala "Ion Bancila", la Scoala 5. Banuiesc ca decizia a fost luata sub anumite presiuni, dar nu stiu care au fost acestea. Mutarea se va face pe raspunderea ISJ, incepind din semestrul 2. Este o solutie de compromis care nu va rezolva nimic, pentru ca problemele vor continua, ba chiar se vor agrava. Cred ca ar trebui facuta si din partea presei o presiune asupra ISJ, ca sa vedem cind au fost seriosi? Cind am luat o hotarire buna, care ar fi clarificat lucrurile si ar fi fost un precedent bun, ajutind si profesorii din alte scoli, sau acum?".
Consilierul a explicat ca, la momentul la care a aparut in Scoala tatal elevului, facind scandal, gardianul a disparut din peisaj, iar cadrele didactice au ramas complet expuse violentelor de limbaj ale barbatului. Mihai a precizat ca i-a recomandat directorului unitatii de invatamint sa faca reclamatie la Politie si Jandarmerie, pentru ca, in caz contrar, daca vor vedea ca nu se intimpla nimic dupa astfel de scene violente, s-ar putea ca si alti parinti sa se manifeste in acelasi mod.
La rindul sau, vicepresedintele CJ, Niculina Moisescu a apreciat ca este intolerabil ca Inspectoratul Scolar sa nu gaseasca o rezolvare, de mai mult de un an de zile, pentru acest caz. Moisescu a mai adaugat ca ramine la parerea ca seful ISJ Braila, Lilliana Tudoran, ar trebui sa-si dea demisia, pentru ca nu este capabila sa tina sub control situatia din invatamintul local.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro